POLITIZAREA GRAMATICII: Metodă de tensionare a societății



Toți cetățenii bine informați sunt conștienți de faptul că politicienii introduc, prin diverse metode, tensiuni în societate pentru ca cetățenii să nu se poată uni în vederea apărării drepturilor lor naturale. Politizarea limbii umane și deci implicit a gramaticii este una dintre aceste metode, însă această metodă nu este încă bine conștientizată de oameni. De aceea doresc, în acest articol, să aduc la cunoștința publicului larg această metodă foarte subtilă de tensionare a societății folosită de politicieni pentru ca cetățenii să poată avea o reacție adecvată.

Încă de la început doresc să-ți ofer tenorul acestui articol:

„Gramatica nu are de a face cu realitatea!”

Notă explicativă:
Termenul „tenor” din limba română are semnificațiile de „cea mai înaltă voce bărbătească”, „cântăreț care are o astfel de voce” și de „categorie de instrumente de suflat cu registrul cel mai înalt”. În limbajul juridic al limbii germane el are inclusiv următoarea semnificație: „o propoziție succintă care exprimă miezul deciziei juridice”. În consecință, termenul de „tenor” aplicat la modul general desemnează o propoziție care exprimă în mod succint miezul problematicii unei expuneri. Această semnificație cred că ar trebui preluată și de limba română.

Trebuie să fim conștienți de faptul că gramatica nu are de a face cu realitatea. În acest articol voi argumenta această aserțiune cu ajutorul unor exemple din limba română, limba engleză și din limba germană, însă bănuiesc că aceasta este valabil pentru toate limbile umane de pe Pământ.

Pentru a înțelege acest lucru ne putem îndrepta atenția asupra singularului, pluralului și a genului din gramatică. Singularul este o noțiune gramaticală, dar și o noțiune care se referă la realitate. Conform DEX-ului, singularul gramatical sau „numărul singular” este „o categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte, etc.”. Conform DEX-ului, singularul care se referă la realitate este „o categorie care reflectă un singur exemplar dintr-o clasă de lucruri, în totalitatea însușirilor lui care îl deosebesc de celelalte lucruri din acea clasă; individual.”

Din acest exemplu observi foarte bine că nici măcar cei care lucrează la DEX nu sunt conștienți de faptul că singularul gramatical nu are de a face cu realitatea căci singularul gramatical nu este „o categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte, etc.”, așa cum afirmă DEX-ul, deoarece singularul gramatical poate indica inclusiv asupra mai multor ființe sau obiecte. Îți ofer un exemplu:

„Majoritatea oamenilor este săracă.”

În acest caz, subiectul este termenul „majoritatea”. Acest termen, cu toate că este la singular, indică asupra unor mai multor ființe. Cu toate că el indică asupra mai multor ființe predicatul trebuie să fie la singular. După cum observi gramatica nu are de a face cu realitatea. Să nu mă înțelegi greșit! Problematica de tipul enunțat mai sus este controvers discutată. Se prea poate ca în unele cazuri să fie mai rațional ca verbul să fie la plural. În opinia mea nu ar fi greșită nici varianta în care verbul este la plural, deci nu ar fi greșit să spui: „Majoritatea oamenilor sunt săraci.”, dar este bine să fii conștient de faptul că aici ai acordat verbul cu realitatea și nu cu gramatica. În paranteză fie spus, eu obișnuiesc să acord verbul în mod gramatical.

Uneori se aduce argumentul că o propoziție în care verbul se acordă în număr cu subiectul, în mod gramatical și nu în conformitate cu realitatea, atunci propoziția ar suna ciudat. Acest argument nu poate fi valid deoarece el are de-a face cu obișnuința. Dacă vei fi obișnuit să acorzi verbul gramatical, atunci nu va mai suna ciudat. Îți ofer și aici un exemplu:

„Majoritatea fetelor din clasa mea este blondă.”

În această propoziție verbul este acordat în mod gramatical cu subiectul „majoritatea” care este la singular. Unora li se pare ciudată această expresie! După cum am spus și mai sus sentimentul de ciudățenie provine din neobișnuință și nu poate fi un argument valid.

Această problematică apare și în cazul genului. Astfel, genul gramatical nu are de a face cu genul(= sexul) real. În limba română, toate substantivele au gen, deci chiar și lucrurile au gen gramatical, cu toate că lucrurile nu au gen(=sex) real.

Exemplu:
bărbat, genul gramatical coincide cu genul real.
femeie, genul gramatical coincide cu genul real.
masă, este de gen feminin, cu toate că obiectele nu au gen real.
umăr, umeri, este de gen masculin, cu toate că nu are gen real.

Genul gramatical nu are, în general, vreo legătură cu genul(= sexul) real. Există câteva excepții minore de la această regulă, precum spre exemplu substantivele: „băiat” și „fată” la care genul gramatical și genul real coincid.

În limba engleză marea majoritate a substantivelor nu are gen gramatical ceea ce duce la o problematică care nu a fost în mod definitiv rezolvată nici până în ziua de astăzi și deci care persistă de peste 1.500 de ani, căci limba engleză s-a născut în Anglia medievală timpurie, deci cam în secolul al V-lea e.n. Astfel, în limba engleză, există uneori expresii în care genul gramatical nu poate fi recunoscut ceea ce duce la o problemă deoarece nu se știe ce pronume să se folosească pentru acel substantiv, deci dacă să se folosească „he”, „she” sau „it”. Îți ofer un exemplu:

„If a resident wins the lottery, ??? should at least buy everyone ice cream.”

Deoarece cuvântul englezesc „resident” nu are gen gramatical nu poți să știi cu ajutorul cărui pronume să te referi la el. De aceea propoziția de mai sus se poate scrie în următoarele moduri:

„If a resident wins the lottery, he should at least buy everyone ice cream.”

„If a resident wins the lottery, she should at least buy everyone ice cream.”

„If a resident wins the lottery, he or she should at least buy everyone ice cream.”

În ultimul timp există tendința în limba engleză ca în acest caz să se folosească pronumele „they”, cu toate că acest pronume este în plural și deci nu se acordă în număr cu substantivul la care se referă. În consecință propoziția de mai sus se poate scrie așa:

„If a resident wins the lottery, they should at least buy everyone ice cream.”

În limba germană, ca și în limba română, toate substantivele dețin genuri gramaticale evidențiate prin următoarele articole, aici în cazul nominativ:

„Der” este articolul hotărât pentru substantivele masculine.
„Die” este articolul hotărât pentru substantivele feminine.
„Das” este articolul hotărât pentru substantivele neutre.

Și aici, ca și în limba română, observăm faptul că lucrurile au gen gramatical cu toate că ele nu au gen real. În limba germană, articolul hotărât care exprimă și genul substantivului respectiv, are de a face cu terminația substantivului și nu cu genul real al substantivului. Îți ofer câteva exemple:

Substantivele care se termină în „ant, er, eur, ismus, ist, ling, loge, or” sunt de obicei masculine. Substantivele care se termină în „ei, enz, heit, ik, ion, keit, schaft, tät, ung, ur” sunt de obicei feminine. Substantivele care se termină în „chen, lein, ment, um” sunt de obicei neutre. Ca și în limba română există excepții minore în care genurile substantivelor coincid cu genurile reale. Exemple:

Die Frau, (în română: femeia), genul substantivului coincide cu genul real
Der Mann, (în română: bărbatul), genul substantivului coincide cu genul real

Există, însă, cazuri în care genul substantivului nu coincide cu genul real. Exemplu:

Das Mädchen, (în română: fată), genul substantivului este neutru, genul real este feminin.

Cam aceeași problematică este valabilă și pentru adjective, anume adjectivele nu se acordă în gen conform realității, ci conform genului gramatical. Exemplu:

„Medicul a fost drăguț cu mine.”

Chiar și în cazul în care medicul este o femeie, adjectivul este „drăguț” și nu „drăguță”.

În limba engleză adjectivele nu au nici gen și nici număr.

Problematica aceasta merge însă mai departe. Se pune întrebarea: „ce pronume să se folosească pentru persoanele transgen, deci pentru cele ce nu se identifică cu genul biologic propriu?”

Astfel, s-au născut în limba engleză pronume noi precum: „s/he” și „xe” ducând, în opinia mea, la deteriorarea limbii.

Această deteriorare a limbii umane se produce pentru faptul că oamenii nu înțeleg că gramatica nu are de a face cu realitatea. Limba umană este o limbă implicită, deci o limbă care are nevoie de interpretare. De aceea, un substantiv la singular poate indica asupra mai multor ființe sau mai multor obiecte, iar un substantiv sau pronume la masculin este numit formă generică sau masculin generic și poate fi interpretat și ca o referire la o persoană feminină. Spre exemplu cuvântul „om” din limba română este un substantiv de genul masculin, dar poate indica și asupra unei femei, deci poate indica și asupra unui substantiv de genul feminin căci ființa umană este formată din bărbat și femeie. Dacă nu vom înțelege acest lucru, anume că gramatica nu are de a face cu realitatea, vom continua să stâlcim limba. Spre exemplu, în limba română, s-ar putea propune ca termenul de „om” să aibă varianta feminină „oamă”, iar aceste aberații nu vor mai avea sfârșit. Mai mult decât atât, aceaste aberații conduc la tensiuni în societate. Oamenii se ceartă între ei neștiind care este varianta corectă, iar alții doresc să-și afirme, spre exemplu, identitatea de gen prin introducerea de noi cuvinte.

Am observat că gramatica ascultă de propriile ei reguli și nu întotdeauna de realitate. Aceasta este o problemă a limbilor umane. Ea se poate rezolva prin două metode. Una dintre metode este cea încercată de stăpânii lumii care au pe agenda lor așa-numita strategie a „corectitudinii politice”. Strategia „corectitudinii politice” înseamnă inventarea unor cuvinte noi, eventual modificarea cuvintelor, pentru a modifica limbajul uman în funcție de necesitățile politice. Această strategie este formulată astfel încât să dea impresia că lucrează în scopuri nobile susținând că se face acest lucru pentru a nu leza sentimentele unor minorități etnice, sexuale, de gen, religioase, persoane handicapate, persoane în vârstă, etc. În realitate se dorește prin această politică tensionarea relațiilor dintre oameni. Această metodă de a rezolva contradicția care există între gramatică și realitate duce la schinomosirea limbii.

O altă metodă care poate rezolva diferențele dintre gramatică și realitate este „interpretarea implicită”, „exprimarea explicită” și folosirea de expresii stilistice adecvate. Exemple:

Interpretare implicită:

„Omul face parte din clasa Hominini.”

Aici, substantivul „omul” este masculin. Politica de „corectitudine politică” ar putea propune ca pentru termenul „om” să avem și un substantiv de genul feminin pentru a nu leza sentimentele femeilor. Un nou substantiv de genul feminin nu este însă necesar deoarece în termenul de „om” se înțelege implicit femeia, căci omul este format din femeie și bărbat.

Exprimare explicită:

„Medicul mi-a oferit o rețetă medicală.”

În acest caz, substantivul „medic” este de gen masculin. Dacă dorim să exprimăm faptul că acest medic este în realitate de gen feminin putem să spunem:

„Doamna medic mi-a oferit o rețetă medicală.”

Politica de tensionare a relațiilor umane prin modificarea limbii nu este o stragegie nouă. Stăpânii lumii au dus această politică de mii și mii de ani în urmă. Multe mituri, legende și texte antice susțin că oamenii au avut în timpuri străvechi o singură limbă, însă zeii, pentru că se temeau de unitatea oamenilor, le-a încurcat limba și în acest fel au apărut mai multe limbi pe Pământ. Astfel, în Biblie, versiunea King James, se afirmă:

Geneza 11:1
„Tot Pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.”

Geneza 11:6
„Haideți, să ne scoborâm și să le încurcăm limba lor, așa încât ei să nu se mai înțeleagă unul cu celălalt.”

16.10.2016
Autor: Mihail Ispan