APARIȚIA VIEȚII ÎN UNIVERS: Enigma vieții



În acest articol voi dezvălui adevărul despre una dintre cele mai mari enigme și anume despre enigma vieții. Întrebarea pe care o voi trata este:

„Cum a apărut viața în Univers?”

Reține: În acest articol voi trata tematica apariției vieții în Univers și nu tematica apariției vieții pe Pământ. Cele două tematici au unele puncte în comun, însă există și diferențe foarte mari între ele.

Comunitatea „științifică” nu a putut, nu poate și nici nu va putea vreodată să găsească un răspuns la această întrebare. Ea nu poate acest lucru deoarece pornește de la premiza greșită că în Univers ar exista materie moartă. Dacă o persoană pleacă de la premiza greșită că mediul interstelar, stelele, planetele, asteroizii, ș.a.m.d. ar fi materie moartă se întreabă năucă „Cum a apărut viața în Univers?”. Această persoană va rămâne pe mai departă năucă, dar nu va găsi răspunsul niciodată deoarece din „materie moartă” nu se poate naște niciodată viață. Adevărul este că Universul este o ființă vie căci numai dintr-o ființă vie se pot naște ființe vii. Nimic, dar absolut nimic, nu este mort în Univers. Termenii de „moarte” și „mort” sunt termeni intelectualiști, ateiști și religioși prin care se induce frica în oameni pentru a le reduce nivelul de conștiință al acestora în vederea manipulării lor.

În consecință pământul, pietrele, nisipul, apa și tot ceea ce comunitatea „științifică” numește a fi „materie moartă” sunt ființe vii, pe care le putem denumi „ființe minerale” sau „ființe de origină minerală”. Pe lângă acest tip de ființe, în Univers mai există și ființe biologice precum: microorganisme, ciuperci, plante, animale și ființe inteligente. În paranteză fie spus: ciupercile nu sunt nici plante și nici animale. Acum, deoarece știm că totul este viu în Univers, putem reformula întrebarea „Cum a apărut viața în Univers?” pentru a o exprima într-un mod mai precis. Întrebarea reformulată sună așa:

Cum au apărut ființele biologice în Univers?

Pentru a putea găsi un răspuns la această întrebare trebuie mai întâi să știm că în Univers există un câmp energetic pe care putem să-l denumim „câmp energetic primordial”. Câmpul energetic primordial este un câmp inteligent care are posibilitatea de a crea vietăți din „materia moartă” și în care se regăsesc toate modelele vibraționale ce corespund structurilor fundamentale ale posibilelor ființe din Univers. Acest câmp energetic primordial are denumiri diferite. Oamenii spirituali îl denumesc energie divină, prana sau chi. Wilhelm Reich (24.03.1897– 03.11.1957) denumea acest câmp energetic „energie orgonică”. Fizica cuantică intitulează acest câmp energetic primordial cu sintagma „câmp unificat”. Unii cercetători îl denumesc „eter”, alții îi spun „câmp sursă” , iar cercetătorii ruși îl denumesc „câmpul de torsiune” sau „undele torsionare”.

Datorită faptului că la început în Univers densitatea câmpului energetic primordial era mare, unele planete au început să producă viaţă. Aceasta a fost faza pe care o putem denumi ca fiind faza planetară de procreaţie. În această fază, vietăţile au început să apară din pământ și apă.

La început aceste planete au produs vietăţi mici după care au luat naştere vieţuitoare mai complexe. Printre vieţuitoarele complexe s-au aflat şi fiinţele inteligente de tip umanoid. Această fază planetară de procreaţie a fost atât de mare în timp încât ea a funcţionat mult timp chiar şi după apariţia fiinţelor inteligente de tip umanoid.

Notă: Folosesc expresia „fiinţe inteligente de tip umanoid” în loc de om deoarece în Univers există mai multe specii de astfel de fiinţe. Chiar şi pe Pământ au existat mai multe specii de fiinţe inteligente de tip humanoid.

Faza planetară de procreaţie a produs o impresie atât de puternică asupra fiinţelor inteligente de tip umanoid încât acestea au transmis această informaţie mai departe, din generaţie în generaţie, ea ajungând în acest fel până la noi sub formă de scripturi, mituri şi legende. Apariţia omului din pământ se regăseşte în Vechiul Testament, în Coran, în credinţa pelasgilor, în mitologia greacă, în mitologia chineză, în mitologia egipteană, în mitologia incaşă şi în credinţa amerindienilor. Multe alte surse scrise sugerează de asemenea că oamenii au apărut din pământ. Există inclusiv indicii ligvistice ce sugerează că omul a apărut din pământ. Atât omul cât şi celelalte hominide sunt cuprinse în genul de hominide denumit Homo, iar noţiunea de Homo este înrudită cu noţiunea Humus care înseamnă pământ. Adam este, conform Bibliei, primul om de pe Pământ. Numele lui derivă din cuvântul ebraic Adamah care înseamnă sol sau pământ. Iată câteva scrieri care indică faptul că omul, ca şi celelalte fiinţe, a apărut din pământ.

În Geneza, capitolul 1, versetul 24 se spune:
„Apoi a zis Dumnezeu: "Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor. Şi a fost aşa.”

În Geneza, capitolul 2, versetul 7 se scrie:
„Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.”

În Evanghelia după Isaia, capitolul 64, paragraful 8, se spune:
„Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul şi Tu eşti olarul care ne-a întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale.”

În Coran, capitolul 23, versetul 12, în versiunea tradusă de Muhammad Marmaduke Pickthall (născut Marmaduke William Pickthall, 07.04.1875 – 19.05.1936), se spune :
„Adevărat vă spun: Noi am creat omul dintr-un produs de pământ umed.”

În memoria ancestrală a românilor este foarte bine întipărită ideea că Pelasgus, omul primordial, este un muntean născut din pământ negru.

Conform mitologiei sumeriene, zeul Enki sau Enlil a creat un servitor pentru zei, adică umanitatea, din ţărână şi sânge.

Conform mitologiei greceşti, Prometeus a creat omul din lut, iar Atena i-a insuflat viaţă.

Conform mitologiei greceşti, Nuwa a modelat persoane din pământ galben dându-le viaţă şi capacitatea de a naşte copii.

Conform mitologiei egiptene, zeul Khnum a făurit copii umani din lut pe o roată de olărit după care i-a aşezat în uterul mamei lor.

Conform credinţei amerindiene, „Creatorul Pământului” a creat figurine de bărbaţi şi femei din lut moale pe care le-a uscat la soare, după care le-a insuflat viaţă. Astfel, în mitul creaţiei al amerindienilor din California se spune:

„La începuturi nu a existat nici pământ, nici lumină, doar întuneric şi apele întinse ale Oceanului din afară pe care Creatorul Pământului şi Bunicul cel Mare pluteau în canoe. Creatorul Pământului a luat lut moale din care a format o figurină de bărbat şi de femeie, apoi mai mulţi bărbaţi şi mai multe femei, pe care i-a lăsat la soare să se usuce şi le-a insuflat viață: ei au fost Primii Oameni.”

Conform mitologiei incaşe, creatorul Viracocha, cel care a creat soarele, luna şi stelele, a creat şi umanitatea. El a creat oamenii din lut, dar la a doua încercare de a făuri creaturi vii. După cum observăm foarte multe scripturi, mituri şi legende ne spun în mod cât se poate de clar că omul a apărut din pământ. Mai mult decât atât, multe dintre ele precizează şi tipul de pământ din care a apărut omul: din pământ lutos. Lutul, denumit şi argilă, are o compoziţie chimică asemănătoare cu cea a corpului uman. Se spune că lutul este o substanţă dotată cu „inteligenţa naturii” deoarece el este întrebuinţat încă din timpurile preistorice în scopuri terapeutice. El fortifică organismul având o putere antiseptică, antitoxică şi bactericidă. Lutul captează, drenează şi elimină impurităţile din ţesuturi, sânge şi limfă astfel încât el este folosit la ameliorarea şi vindecarea mai multor boli.

Observăm astfel că lutul este o substanţă care conţine multă energie vitală şi inteligenţă. El este deci un material adecvat din care poate proveni viaţa. Aici trebuie să ţinem seama şi de faptul că acest lut din ziua de astăzi a avut în faza planetară de procreaţie mult mai multă energie vitală decât are el în prezent. O altă dovadă care confirmă această teză este faptul că în toate limbile Pământului există termenul de „Mama Pământ”. I se spune aşa deoarece fiinţele inteligente create din pământ în faza planetară de procreaţie au observat fenomenul de creare a fiinţelor din pământ ajungând astfel la concluzia că Pământul este de fapt mama tuturor fiinţelor de pe planetă.

Astfel în mitologia greacă se spune că Pământul este o fiinţă fiind denumită cu sintagmele „Mama Gaia” și „Mama Geea”.

Legenda tribului amerindian Algonquian spune următoarele:

„Dedesuptul norilor locuieşte Mama Pământ din care provine Apa Vieţii şi de la al cărei piept se hrănesc plantele, animalele şi oamenii.”

În mitologia incaşă şi cea a poporului indigen din Anzi, Mama Pământ este denumită Pachamama. În religia antică şi în mitologia romană Mama Pământ este denumită Tellus sau Terra Mater fiind şi numele dat zeiţei Pământului. Mai toate civilizaţiile din timpurile străvechi au creat figurine din lut care o înfăţişează pe Mama Pământ pentru a transmite mai departe informaţia ce i-a impresionat foarte mult şi anume faptul că planeta noastră a creat în trecut toate vietăţile din trecut şi din prezent.

În imaginea de mai sus poți vedea o statuie reprezentând Mama Pământ. Statueta poartă denumirea „Venus din Willendorf” şi este datată ca fiind făcută în paleoliticul superior între anii 24.000 şi 22.000 î.e.n.

Observăm, deci, că există numeroase documente scrise şi artefacte care ne spun toate acelaşi lucru: toate vietăţile au fost creaţia Pământului. Se prea poate ca puterea de procreație a unor planete să se fi diminuat astfel încât unele planete pot produce numai ființe minuscule sau poate chiar deloc. Se prea poate ca acest fenomen să funcţioneze încă pe alte planete. Pe unele planete viaţa a apărut mai devreme, pe altele mai târziu. Astfel se face că pe unele planete din Univers fiinţele inteligente au apărut mai devreme şi au evoluat asfel încât, în momentul în care au deţinut tehnologii destul de avansate, ele au terraformat şi alte planete răspândind astfel viaţa în Univers în mod artificial. Pe planeta noastră, spre exemplu, există destule dovezi care atestă o intervenţie din afară în ceea ce priveşte viaţa şi evoluţia ei. Planeta noastră încă mai poate produce viață din „materia moartă”.

Acest lucru a fost remarcat și dovedit în mod experimental de foarte mulți cercetători precum Robert Brown, Georges-Louis Leclerc, Wilhelm Reich, Peter Jones, James Strick și Ignacio Ochoa Pacheco. Lucrările și rezultatele impresionante ale acestor cercetători nu sunt luate în considerație de comunitatea „științifică” și sunt ignorate de canalele de mass-media. Oamenii de „știință” integrați în sistem desconsideră descoperirile acestor cercetători spunând că vietățile rezultate din materia neînsuflețită ar exista datorită contaminării, sau că acestea nu ar fi decât mișcare browniană. După cum vei vedea în rândurile de mai jos vietățile nu sunt rezultate ale contaminării deoarece experimentele au fost efectuale în mod științific și cu ajutorul sterilizării. Aceste vietăți nu sunt nici mișcare browniană deoarece văzute la microscop ele arată și se comportă în mod evident ca niște creaturi mici.

Notă explicativă: Prin materie moartă se înțelege pământ, apă, piatră, rocă, cărbune, metal, etc. În realitate însă nu există materie moartă. Folosesc această expresie pentru că așa s-a încetățenit, însă chiar și lucrurile enunțate mai sus conțin energie vitală și inteligentă. Universul întreg este o ființă inteligentă și vie. Planeta noastră este și ea o ființă inteligentă și vie. Pe o planetă moartă nu pot apărea și nu pot supraviețui ființe vii. În consecință totul este viu în Univers.

În anul 1828, Robert Brown (n. 21.12.1773 – d. 10.06.1858), botanist de origine scoțiană, a publicat o lucrare cu privire la „moleculele active”. „Moleculele active” este denumirea dată de Brown particulelor motile pe care el le-a observat și care apăreau din apă. Sacii de polen cufundați în apă eliberau granule de polen, microsporii masculini ai plantei, și particule mici care până la acea dată nu au fost observate și nu au fost nici descrise de alți autori.

Brown descrie, în lucrarea sa, mișcări pulsatorii ale unor particule și sugerează că ele sunt elementele de bază ale vieții, așa cum au sugerat și alți cercetători în acest domeniu, ca spre exemplu naturalistul francez Georges-Louis Leclerc (n. 07.09.1707 – d. 16.04.1788), baron de Buffon, și biologul englez John Turberville Needham (n. 10.09.1713 – d. 30.12.1781). Needham menționează în cartea sa, „Nouvelles Observations Microscopiques”, publicată în 1750, străpungerea sacilor de polen și apariția în apă de materie granulară. Brown a experimentat cu materiale neînsuflețite, chiar și cu metale și sticlă, și a observat că acestea produc în apă aceleași forme motile. El a încălzit materialele într-o flacără cu un suflai pentru a se asigura că sunt sterile. Chiar și așa el a observat „molecule active”. El credea că aceste „molecule” se găsesc în interiorul materialelor. Se pare că Brown nu a remarcat faptul că odată cu apariția „moleculelor” are loc un proces.

În anul 1829 Brown a negat în publicațiile sale ulterioare faptul că el ar fi zis că „moleculele active” ar fi însuflețite. Comentariile sale despre motilitatea particulelor și despre mișcările lor vermiculare au fost ignorate și uitate. Paradigma științifică actuală susține că mișcările particulelor microscopice aflate în suspensie într-un fluid ar fi mișcare browniană. În anul 1930, psihiatrul austriac Wilhelm Reich (n. 24.03.1897– d. 03.11.1957) a studiat amibele pentru a vedea dacă funcția de pusație (= expansiune și contracție) se regăsește pretutindeni în natură. Aceasta a condus la investigarea originii amibelor și, cu ajutorul unui microscop cu putere mare de mărire, la descoperirea dezintegrării materialului organic în vezicule energetice mici pe care el le-a numit bioni. Iarba uscată s-a înfoiat și s-a descompus în particule motile mici, deci în bioni.

Părți minuscule de pe suprafața și de pe marginea ierbii s-au umflat în interiorul unei membrane și s-au desprins de iarbă, uneori devenind un organism independent. Aceasta a fost funcțiunea de încărcătură tensională, prima etapă a pulsației biologice. Această etapă a experimentului lui Reich se poate reface ușor prin infuziunea fânului într-un recipient etanș. Îl fierbem la foc mic până la punctul de fierbere, timp de 30 de minute, îl lăsăm să se răcească și repetăm acest proces de zece ori timp de câteva zile. În cele din urmă autoclavizăm cultura la 120 de grade Celsius timp de 30 de minute. Depozităm cultura pe timp de o săptămână. Microbiologia spune că această preparare nu ar trebui să conțină nicio particulă vie sau motilă făcând abstracție de particulele microscopice ce determină mișcarea browniană. Reich a experimentat în continuare cu materiale solide precum: pământ, nisip, cărbune și pilitură de fier. Toate acestea au produs bioni, pilitura de fier prezenta proeminențe sub formă de ace, plasmoizi. Dacă vom experimenta cu diferite materiale vom constata că majoritatea dintre ele produc bioni sub formă de ciorchine și filamente ce se mișcă independent, se înconvoaie, se dilată sau se contractă.

Bionii singulari se rotesc și dansează plini de vigoare, din când în când perechi de bioni execută un dans de atracție și respingere reciprocă. Obiecția standard împotriva afirmației lui Reich este întotdeauna aceeași: aceasta ar fi mișcare browniană și contaminare. S-a făcut însă aceeași experiență și cu pulbere din piatră încinsă până la incandescență. Particulele motile nu pot fi în niciun caz germeni. Particulele acestea dansează, țopăie și se rotesc, ca să nu mai vorbim de faptul că există perechi de particule ce dansează una în jurul celeilalte. Aceasta nu este mișcare browniană. Wilhelm Reich a descoperit o formă de energie pe care el a numit-o energie orgonică și a afirmat că această energie, energie ce a fost de-a lungul anilor mistificată sau respinsă categoric de oamenii de „știință” din zilele noastre, poate fi găsită în interiorul tuturor viețuitoarelor și pretutindeni în cosmos.

Peter Jones, născut în 1939, în nord-vestul Marii Britanii, a făcut și el experimente asemănătoare cu cele ale lui Reich. El a luat ceva nisip pe care l-a fărâmițat cu ajutorul unui mojar și al unui pisălog. Apoi a dizolvat în apă această pulbere și a fiert-o. A sterilizat o lamelă, apoi a luat ceva nisip pe care l-a pus pe o spatulă. Spatula cu nisipul a introdus-o în foc, a încălzit-o până când nisipul din spatulă a atins incandescența. Apoi, el a amestecat pulberea cu apă sterilizată și a pus o picătură din acest amestec pe o lamelă. Se putea vedea cum imediat s-au format bioni. Se puteau vedea mici bucățele de nisip incomplete și între acestea se vedeau bioni mișcându-se în toate direcțiile.

La o mărire optică de 100 de ori ei puteau fi văzuți cu greu, însă la o mărire optică de 400 de ori se puteau vedea bionii dansând, învârtindu-se în toate părțile și începând să se adune în ciorchine. Rocile vulcanice sunt mai bune decât nisipul pentru începătorii ce vor să facă astfel de teste. Fermierii adaugă în sol roci vulcanice. Poate că motivul acestora este faptul că rocile dezvoltă bioni în sol și în acest fel solul devine mai fertil. Jones a făcut același experiment și cu oțel inoxidabil. Rezultatul a fost la fel ca cel în care s-a folosit nisip sau roci vulcanice. El a prezentat numeroase diafilme și video-uri în care se pot vedea formațiuni de bioni și motilitatea lor. De curând s-a descoperit că praful din spațiul cosmic este bogat în material organic și ADN. Bacteriile din spațiul cosmic sunt literalmente în abundență. Acestea sunt încă un indiciu pentru faptul că în Univers există un misterios câmp sursă care transformă materialele „fără viață” în materie organică. Aceasta a fost o teorie care a circulat o vreme și a fost luată în derâdere pentru mult timp până când Dr. James Strick a publicat experimentul său în cartea „Sparks of Life”. El a demonstrat generarea spontană a vieții din material „fără viață”.

În cartea sa se discută numeroase experimente în care materiale vii apar și se manifestă în mod spontan în interiorul unui container sigilat ermetic și care nu conține decât apă și nisip de pe plajă. Nisipul și apa au fost eșantioane din ocean, dar înainte ca experimentul să aibă loc, ambele au fost încinse până la luminiscență alb-roșie pentru a se distruge toate bacteriile din interiorul recipientului. Această procedură este în fapt aceeași cu cea pe care doctorii și oamenii de știință o utilizează la sterilizarea instrumentelor și a materialelor lor înainte de a executa o intervenție chirurgicală sau alte experimente științifice.

Ea este o procedură care sterilizează în mod complet materialul, iar eprubeta a fost sigilată, așa încât șansa existenței în recipient a materialului organic, deci șansa contaminării, este zero absolut. Dr. Ignacio Ochoa Pacheco, din Venezuela, a încălzit nisip oceanic cu un bec Bunsen, apoi l-a pus într-o eprubetă în care se găsea apă distilată, apoi l-a trecut printr-un proces numit „sterilizare fracțională”. După câteva zile, el a analizat spuma ce s-a format la suprafața apei și a găsit că aceasta conținea viață multicelulară. Aceasta experiență a fost publicată de Dr. Ignacio Ochoa Pacheco în cartea cu titlu „Analiză ultrastructurală și de luminiscență microscopică a formațiunilor de bioni SAPA crescuți in vitro”. SAPA înseamnă pachet de nisip, iar bioni înseamnă forme de viață ce iau naștere sub formă de lumină în mod spontan într-un anumit mediu. După cinci zile de experimentare, bionii arătau ca o crustă, aflată la suprafața apei, care plutea și în care se regăsea tot felul de creaturi mici ce cresc într-un mediu ambiant ce este presupus a nu susține viața.

Experimentul lui Pacheco este foarte simplu. Pacheco a luat nisip din Parcul Național din Mochima, Venezuela. Nivelul scăzut de poluare din acest parc face ca această zonă să fie locul ideal pentru studierea speciilor marine. A luat aproximativ 1,5 grame de nisip oceanic, l-a așezat pe o spatulă și l-a încălzit până la incandescență (roșu încins) timp de 1 minut utilizând flacăra unui bec Bunsen care produce o temperatură de 1.400 °C. Această procedură duce la distrugerea tuturor formelor de viață cunoscute în prezent.

Nisipul încins a fost introdus într-un prim set de 10 eprubete ce conțineau câte 10 ml de apă distilată. Eprubetele au fost închise cu un dop de bachelită și păstrate la temperatura camerei timp de o oră.

Într-un alt set de 10 eprubete au fost introduse nisip și apă distilată în aceeași cantitate ca și în primele 10 eprubete.

În toate eprubetele particulele mai grele de nisip s-au depozitat la fundul eprubetei datorită gravitației formând astfel un sediment, în timp ce alte particule au format o suspensie, în majoritatea lor fiind vorba despre sare solubilă și particule mici. Suspensia clară de la suprafața apei este denumită de Dr. Ignacio Ochoa Pacheco ca fiind „supernatant”. Supernatantul a fost analizat cu un analizator prin scanare Kevex EDZ, model D3.

Supernatantul a fost denumit și Mediu Marin Resuspendat (MMR) și conține minerale, săruri, proteine și alte componente biologice prezente în nisipul oceanic. Ambele seturi de eprubete au fost așezate într-o autoclavă, în condiții de sterilizare, la temperatura de 121°C timp de 40 de minute. Autoclava este un vas închis ermetic folosit la sterilizările profesioniste, care utilizează temperatura ridicată și presiunea în mod științific pentru a distruge toate formele de viață cunoscute în ziua de astăzi. După aceasta, eprubetele au fost lăsate la temperatura camerei tip de 24 de ore pentru incubare. Sterilizarea a fost repetată de două ori pe o perioadă de timp de 48 de ore, permițând astfel incubația între procesele de sterilizare. Acest proces este denumit ca fiind „sterilizare fracționară” și este utilizat pentru a distruge atât sporii cât și celulele vegetale din mixtură. Nicio formă de viață nu poate rezista acestei proceduri. Prin această metodă se sterilizează instrumentele chirurgicale pentru ca ele să nu introducă bacterii în corpul pacientului. Amestecul din eprubetă se lasă timp de 24 de ore în stare neperturbată. În acest timp, în eprubetă, un „câmp de torsiune” încă nerecunoscut de oamenii de „știință” colectează materiale de bază și începe să creeze ADN și viață. Eșantioanele de nisip care nu au fost încinse până la luminiscență alb-încins nu prezintă nicio formă de viață după procesul de sterilizare fracțională. Pe de altă parte, din culturile supraîncinse și sterilizate au crescut creaturi mici.

În figura 1 vezi stadiul de început al unei mici creaturi care începe să crească prin adunarea cristalelor minerale în jurul centrului. Aceasta pare a fi prima fază de creștere a unei moluște, din material „neînsuflețit”, în care mineralele se adună pentru a forma o carapace protectoare. La o examinare atentă se poate vedea forma spiralată a „Raportului de Aur” a carapacei ce se formează în jurul unui centru cărnos.

În figura 2 se poate vedea o versiune microscopică a unei sesile marine numite și gorgonia. Pacheco a numit această mică creatură „microgorgonia” și crede că, în acest proces, a descoperit o nouă formă marină de viață. În această poză se vede o singură încrengătură care probabil a fost ruptă în procesul de transfer pe lama microscopului.

În fotografia nr. 3 este o creatură ce arată ca un creier cu doi lobi așezați simetric pe fiecare parte. În fotografia nr. 4 apare o creatură mică ce arată ca o frunză sau ca o sămânță a unei plante marine.

În fotografia nr. 5 se află un cadru mărit a aceleiași creaturi, sub formă de frunză, din fotografia nr. 4. Observăm în mod clar faptul că este vorba despre o structură celulară complexă ce se află în interiorul unei celule, deci este evident că avem de a face cu un organism biologic.

În poza nr. 6 se află imaginea unui alt organism complex care deține ghimpi proprii pe corpul său. Acești ghimpi sunt un mecanism de autoapărare pentru ca un al animal să nu îl poată înghiți. În vederea nr. 7 se regăsește o creatură care pare să aibă o gură. Materiale anorganice în stare fărâmițată pot să se îmbine în mod spontan și inteligent sub formă de spirală pentru a forma ADN, chiar și în vidul rece al spațiului cosmic. O moleculă de ADN este la fel de complexă ca și o întreagă enciclopedie. Deci formarea ADN-ului din materie anorganică nu se poate explica dacă nu se ține cont de o inteligență superioară care să dirijeze acest proces. În concluzie, în Univers există o forță inteligentă care este responsabilă pentru crearea formelor de viață. ADN-ul este o antenă a cărei rezonanță este sintonizată pe frecvența câmpului conștiinței. Această concluzie rezultă din informațiile preliminare ale cercetătorilor și din tradiția spiritual-ezoterică. Acestea sugerează în mod puternic că viața ia naștere în mod spontan din materia inertă și „moartă”. În fapt, există numeroase explicații bazate pe experimente de laborator.

Aceste experimente nu sunt discutate la nivelul public până la această dată. Oamenii de „știință” omit luarea în considerație a celei mai fundamentale energii și anume a energiei de bază a Universului. Această energie nu este energia electromagnetică, care este restricționată la viteza de 299.792.458 m/s (viteza luminii). Unii cercetători denumesc energia de bază a Universului ca fiind „eter”, alții o denumesc „câmp de torsiune” sau „unde torsionare”. De unde apare acest ADN și formele biologice de viață rezultate din apariția acestuia? Cum iau naștere aceste creaturi din eprubetă? Răspunsul este relativ simplu: ADN-ul ce crește în interiorul eprubetei, probabil ADN-ul primordial, ADN-ul ce crește în spațiul cosmic, ADN-ul ce crește în interiorul vulcanilor, toți aceștia iau naștere într-un mediu înconjurător care este presupus a fi un mediu în care nu pot exista deloc organisme vii. Gândește-te la modul de funcționare al acestuia în relația cu moleculele. Imaginează-ți că peste tot în jurul nostru se află molecule, iar câmpul de torsiune atotpătrunzător, ce se află în jurul moleculelor, le „prinde” și le răsucește sub forma unui model existent în câmpul de torsiune. Acest proces se aseamănă cu acela în care un magnet atrage așchii de metal în jurul său și le răsucește într-un anume mod. Dacă vom considera câmpul sursă sau câmpul unificat, așa cum este el denumit în fizica cuantică, ca fiind un câmp atotcuprinzător care cuprinde totul și pătrunde peste tot, aceste experimente încep să aibă un sens.

Moleculele organice din ADN sunt, în mod evident, esențiale în înțelegerea modului de apariție a vieții. Un singur toron de ADN de la o singură celulă conține toate informațiile necesare pentru a clona un organism întreg.

Notă explicativă: Majoritatea moleculelor de ADN constă din două toroane care sunt două lanțuri organice elastice. Cele două toroane sunt înfășurate una în jurul celeilalte pentru a forma un helix dublu și sunt conectate între ele cu ajutorul unor „trepte” realizate de legăturile de hidrogen. ADN-ul ia naștere sub formă de undă și nu sub formă de moleculă.

Această undă există sub formă de model în continuumul spațiu-timp și este „scrisă” în întregul Univers. Noi suntem de fapt înconjurați de undele pulsatorii ale informațiilor genetice invizibile la fel cum suntem înconjurați de undele televiziunii prin satelit, de cele ale radioului, de cele ale telefoanelor celulare și de cele ale semnalelor de internet transmise pe rețeaua fără fir. Fiecare undă minusculă de ADN creează forțe microscopice de atracție ce atrag atomii și moleculele din jurul undei pentru a construi ADN-ul molecular. După ce a fost construită o singură moleculă de ADN, aceleași forțe adună moleculele de ADN sub formă de ciorchine pentru a le îngloba și pentru a alcătui forme de viață. Unul dintre oamenii de știință care a detectat aceste forțe misterioase a fost Dr. Sergey Leikin.

În anul 2008, Dr. Sergey Leikin a pus diferite tipuri de ADN în apă sărată și le-a marcat pe rând cu culori fluorescente diferite. Moleculele de ADN marcate în diverse culori au fost împrăștiate în apă. Spre surprinderea lui Sergey Leikin ele au parcurs distanțe foarte mari, echivalentul a mii de kilometri la scara umană, în interiorul universului lor minuscul pentru a se găsi una pe cealaltă. Nu după mult timp moleculele de ADN s-au adunat laolaltă sub formă de ciorchine. Fiecare ciorchine era format din molecule de ADN de aceeași culoare. Oare ce au atras moleculele de ADN astfel încât ele să parcurgă distanțe atât de vaste și să se adune sub formă de ciorchine? Dr. Sergey Leikin crede că acest fenomen este cauzat de o încărcătură electrică. Cu toate acestea, alte experimente arată în mod clar că aici nu este vorba de electromagnetism. Răspunsul cel mai probabil este că o forță misterioasă din interiorul unui câmp energetic cauzează acest fenomen.

În anul 2011, virusologul de origine franceză Dr. Luc Montagnier(n. 18.08.1932), deținător al Premiului Nobel în Fiziologie și Medicină, a demonstrat că molecula de ADN se poate forma în mod spontan chiar și numai din hidrogen și oxigen. Dr. Luc Montagnier a început experimentul său cu o eprubetă sigilată ermetic în care se afla apă sterilizată în starea ei cea mai pură. El a așezat lângă această eprubetă o altă eprubetă sigilată ermetic care avea cantități mici de ADN ce pluteau în apă. Dr. Dr. Luc Motagnier a legat cele două eprubete la un câmp electromagnetic de 7 hertzi și a așteptat. 18 ore mai târziu, în prima eprubetă au crescut mici bucăți de ADN cu toate că în această eprubetă se găsea numai apă sterilizată. Molecula de apă este formată din doi atomi de hidrogen și unul de oxigen. Cum s-au putut forma molecule de ADN, care sunt mult mai complexe decât molecula de apă, din elemente atât de simple? Această descoperire este una dintre cele mai importante din istoria omenirii. Cu toate acestea ea a fost ignorată complet de mass-media. Universul produce viață biologică în mod constant chiar și în locurile din cale afară de inospitaliere.

În orice regiune din Univers, unde invizibile se apucă să colecteze atomi și molecule pentru a crea ADN. Aceste unde construiesc orice forme de viață ce poate să se dezvolte în arealul respectiv și începe cu organisme unicelulare. Astronomul britanic Fred Hoyle(n. 24.06.1915 – d. 20.08.2001) și Dr. Nalin Chandra Wickramasinghe(n. 20.01.1939) au descoperit că 99,9% din praful ce plutește în Univers este alcătuit din bacterii înghețate și uscate. Se cunoaște faptul că acest praf ia naștere la suprafața Soarelui în regiunea în care se află așa-numitul „vânt solar”. Dacă 99,9% din praful cosmic este alcătuit din microorganisme înghețate și uscate, atunci Soarele este în fapt o fabrică a vieții. Suprafețele încinse ale Soarelui sunt pline de bacterii care pot viețui la temperaturi înalte.

În momentul în care materialul supraîncins este propulsat în spațiul rece al Universului, bacteriile sunt înghețate și uscate în mod instantaneu ceea ce produce prezervarea lor. Aceste bacterii înghețate și uscate ajung, eventual, pe planete ce susțin viața. În acest fel, ele sunt hidratate și reîncălzite, transformându-se astfel în microorganisme vii. Oamenii de știință au descoperit bacterii în interiorul reactoarelor nucleare sigilate ermetic care se hrăneau cu radiații. Cum au ajuns oare aceste bacterii în aceste reactoare?Există deja dovezi științifice ce atestă faptul că bacteriile se formează în reactoare în mod spontan. Aceste bacterii sunt proiectate și produse în așa fel încât să se poată hrăni cu radiațiile din reactor. Peste tot pe planeta noastră, chiar și la 2,8 km sub scoarța Pământului, se găsesc bacterii vii. În paradigma oficială a oamenilor de „știință”, care este bazată pe teoriile lui Charles Darwin, toate bacteriile s-au dezvoltat prin hazard și toate provin de la o singură celulă.

În fapt, însă, Universul este un organism viu în care legile de bază ale fizicii sunt specializate pentru a produce viață sub formă de microorganisme, plante, insecte, pești, reptile, păsări, mamifere etc. Unii oameni de știință au observat că ADN-ul atrage fotoni. Fotonii sunt pachete de energie ce au o mare importanță pentru funcționarea și sănătatea ADN-ului. Ei par a fi utilizați pentru a transmite și a recepta informațiile din corpul nostru.

Biofizicianul de origine germană, Dr. Fritz-Albert Popp(n. 11.05.1938), a descoperit că fiecare moleculă de ADN stochează până la o mie de fotoni în ea, mai mult decât un cablu mic din fibre optice. Fotonii circulă cu viteza luminii încolo și încoace în interiorul moleculei de ADN și sunt stocați până în momentul în care vor fi utilizați. Acest proces a fost observat în diverse experimente revoluționare. În anul 1984, cercetătorul rus Dr. Peter Gariaev a descoperit că dacă se introduce o moleculă de ADN într-un container de cuarț aceasta va absorbi toți fotonii din container. Dacă am extrapola acest fapt și am considera că o persoană, aflată într-o sală mare, ar putea absorbi toți fotonii din sală, această persoană ar străluci ca o lumină în timp ce sala ar deveni complet întunecată. Moleculele de ADN par a genera o forță care atrage și capturează lumină. Dr. Sergey Leikin, în al cărui experiment moleculele de ADN au fost marcate în culori diferite și au format ciorchini de molecule de aceeași culoare, crede că încărcătura electrică ar provoca mișcarea pe distanțe mari a moleculelor de ADN. Un lucru și mai misterios s-a întâmplat atunci când Dr. Peter Gariaev a scos moleculele de ADN din container. El credea că a terminat experimentul și dorea să plece acasă. Când s-a uitat pentru ultima dată prin microscop a fost uimit când a văzut că fotonii încă se mai învârteau exact în jurul locului unde au fost plasate moleculele de ADN. Cum a fost posibil așa ceva?

Fotonii ar fi trebuit să dispară în momentul în care moleculele de ADN au fost îndepărtate. Cu toate acestea fotonii nu au dispărut. Ei au rămas exact în locul unde erau. Fotonii au fost reținuți de un câmp exact în locul unde au fost amplasate moleculele de ADN. Dr. Peter Gariaev și colegii său au intitulat acest efect „fantoma ADN-ului”. Aceasta este una dintre cele mai importante descoperiri din lumea științei. Implicațiile acestei descoperiri sunt uluitoare și ne obligă să rescriem în mod complet multe legi ale științei. ADN-ul creează o forță energetică care absoarbe fotonii și îi atrage în interiorul moleculei, însă ADN-ul însuși nu este necesar. Există o forță invizibilă care pare că atrage și reține lumina. După ce îndepărtăm ADN-ul, această forță rămâne acolo și ține fotonii împreună. Dr. Peter Gariaev a descoperit că poate să înlăture „fantoma ADN-ului” cu ajutorul nitrogenului lichid suprarăcit. În felul acesta fotonii sunt eliberați din câmpul de forță. Cu toate acestea, în cam 5-8 minute, fantoma a reapărut și noi fotoni au fost capturați de ea.

Dr. Peter Gariaev a încercat de nenumărate ori să distrugă fantoma, însă timp de 30 de zile ea a apărut din nou. Acest efect nu poate fi explicat de nicio formă a câmpului electromagnetic. Acest câmp de forță nu poate fi electricitate statică, nu poate fi unde radio, nu poate fi plasmă. Câmpul primordial este singura forță pe care o cunoaștem că ar putea să producă un astfel de efect. În plus, aceasta ar însemna faptul că acest câmp nu este încă înțeles așa cum trebuie. La nivel cuantic acest câmp are o structură și această structură persistă cel puțin 30 de zile în același loc, chiar dacă în acel loc nu există materie.

Aceasta înseamnă că acest câmp există chiar și în lipsa materiei. El este o forță energetică care are o anumită structură și pătrunde întregul Univers. Dacă acest câmp deține unde ce produc ADN, iar ADN-ul produce viață inteligentă, atunci înseamnă că el însuși este o forță vie și inteligentă. Chiar dacă descoperirea fantomei ADN-ului este veche de cam 30 de ani și are implicații uimitoare, ea nu a fost încă publicată în mod extins. Numai când știința va schimba în mod complet societatea actuală, această descoperire va fi acceptată. Aceasta va pregăti terenul pentru o întreagă gamă de tehnologii puternice în domeniul medicinii care vor putea vindeca oamenii cu ajutorul energiei ce se află în interiorul câmpului primordial. Forțele energetice ale undelor din interiorul acestui câmp vor înfășca atomii din moleculele de ADN și le vor mișca astfel încât să se obțină o nouă configurație. În experimentele de laborator s-a dovedit că acest mecanism funcționează. Spirala de bază a ADN-ului are toate aspectele fundamentale ale șirului Fibonacci și ale numărului de aur. Șirul Fibonacci și „Raportul de Aur” sunt peste tot în natură, în forma moluștii Nautilus, în toate plantele și chiar în propriul nostru trup.

Aceasta indică faptul că proporția de aur Phi este caracteristica fundamentală a undei și că ADN-ul ia naștere din câmpul Phi al câmpului primordial care se scurge prin toată structura spațiu-timp. Totul apare din câmpul primordial care atrage material în jurul său, atrage materialele din nisip și structura de bază a apei și le transformă în mod inteligent din „materie moartă” în organism viu. Această idee este susținută de lucrarea lui Francis Crick care formulează ipoteza conform căreia ADN-ul nu a apărut prin coincidență. Structura fundamentală a ADN-ului, caracterizată de fracția Fibonnaci, fracție cunoscută și sub sintagma „Raportul de aur”, pare să ia naștere în mod spontan dintr-un câmp energetic inteligent. ADN-ul nu ia naștere în mod întâmplător, așa cum susține paradigma oficială a comunității „științifice”. Ideea că ADN-ul ar fi rezultatul aleator al naturii a fost promovată de comunitatea „științifică” pentru a menține oamenii într-o stare de confuzie astfel încât ei să fie incapabili de a recunoaște șabloanele din jurul lor. Dacă oamenii nu pot recunoaște structurile de tip șablon și îi faci să creadă că totul se petrece întâmplător, atunci ei se vor supune autorităților.

14.10.2016
Autor: Mihail Ispan