SISTEMELE ŞI TEHNOLOGIILE: Rezultat al intervenţiei, nu al evoluţiei




Sistemul politic, sistemul economic, sistemul social şi tehnologiile actuale, aici mă refer în primul rând la high technology, nu au apărut ca urmare a unei evoluţii, aşa cum crede omul obişnuit, ci datorită unei intervenţii din afară. Acest lucru îl poţi înţelege dacă ai unit punctele de pe tabla evoluţiei omenirii în mod corect şi în acest fel ţi-ai construit imaginea de ansamblu a societăţii. Desigur că acest lucru pare foarte neverosimil, dar multe lucruri din istoria omenirii, care păreau neverosimile, s-au dovedit până la urmă a fi adevărate.

Dacă observăm modelul de funcţionare al sistemelor politice, economice, sociale şi al tehnologiilor observăm aceeaşi amprentă. Toate sunt organizate în aşa fel încât tot ceea ce faci în acest sistem faci pentru a-i întări pe cei ce te asupresc.

Dacă te duci la vot trebuie să votezi un politician din pepiniera stăpânilor lumii. Acesta nu va acţiona niciodată în interesul tău ci va face totul pentru a te asupri.

Dacă vrei să munceşti va trebui să lucrezi, în majoritatea cazurilor, pentru diferite concerne sau pentru stat şi nu ai posibilitatea să lucrezi pentru comunitatea în care trăieşti. Din venitul câştigat trebuie să plăteşti impozite foarte mari care îţi mănâncă din salariu în jur de 40-70%. Acest impozit pe muncă intră în buzunarele statului şi este folosit pentru a se putea plăti politicienii, poliţiştii, jandarmeria şi toţi cei care participă la oprimarea cetăţeanului. Deci, prin munca ta îţi întăreşti asupritorul. Pe lângă acest lucru produci profituri foarte mari concernelor care şi ele fac parte din sistemul de oprimare, care distrug natura şi care corup politicienii.

Dacă vrei să cumperi ceva va trebui să plăteşti taxe, impozite, dobânzi şi profituri căci toate acestea sunt incluse în preţul produselor şi al serviciilor. Taxele şi impozitele se duc din nou la politicieni. Dobânzile intră în buzunarele bancherilor care trăiesc în lux şi nu fac nimic bun pentru societate. Dimpotrivă, ei participă la exproprierea pe furiş a cetăţenilor cu ajutorului sistemului monetar. Profiturile intră în conturile concernelor care aparţin şi ele mafiei financiare. Deci şi în acest caz participi de fapt la înrobirea ta, a familiei tale şi a concetăţenilor tăi.

Dacă iei împrumut la bancă plăteşti dobânzi şi deci îi întăreşti pe bancheri care fac parte şi ei din sistemul de oprimare.

Toate tehnologiile din ziua de astăzi, chiar şi cele ce sunt definite ca fiind regenerabile, ne fac dependenţi de sistem, sunt dăunătoare sănătăţii omului, distrug mediul ambiant, sunt nerentabile şi multe dintre ele sunt folosite pentru a spiona cetăţenii. Am explicat în mod minuţios deficienţele acestor tehnologii în cartea mea:

ENERGIA LIBERĂ: Secret cosmic suprimat de elitele mondiale

Deci nu mai revin asupra acestor deficienţe. Aceste tehnologii par mai degrabă rezultatul unei inteligenţe malefice decât al unei evoluţii naturale.

Notă explicativă:

High technology, tradus conform sensului înseamnă tehnologie de speţă înaltă. Aceste tehnologii se referă la tehnologiile moderne. Exemple: computer, telefon mobil, tehnologie extractivă, produse casnice cu procesoare şi cu display digital, etc. Denumirea de tehnologie de înaltă speţă este însă derutantă, chiar falsă. Conform studiilor economice aceste tehnologii au cel mult 30% rentabilitate. Ele produc dependenţă faţă de sistem, sunt dăunătoare sănătăţii oamenilor, distrug mediul ambiant şi se folosesc de multe ori pentru a spiona cetăţenii. Aceste tehnologii ar trebui de fapt denumite ca fiind low technology.

Low technology, tradus conform sensului înseamnă tehnologie de speţă joasă. Acest tip de tehnologie se referă la tehnologiile simple, tradiţionale. Exemple: moară de vânt, moară de apă, bioreactor, etc. Şi această denumire este o denumire derutantă, chiar falsă. Aceste tehnologii au o rentabilitate de aproape 100%. Ele fac oamenii independenţi de sistem, sunt ecologice şi nu dăunează sănătăţii oamenilor. Aceste tehnologii ar trebui de fapt denumite ca fiind high technology. În loc să fie suprimate ele ar putea fi îmbunătăţite.

Un om inteligent nu va inventa niciodată o tehnologie pentru a-l face dependent de sistem. Dimpotrivă! Interesul său este de a face tot posibilul de a fi cât mai liber. Un om inteligent nu va inventa niciodată o tehnologie care să-i distrugă sănătatea. Un om inteligent nu va inventa niciodată o tehnologie care să distrugă mediul ambiant căci natura este de fapt fundamentul vieţii. Cine distruge natura se autodistruge pe sine însuşi. Un om inteligent nu va folosi niciodată o tehnologie nerentabilă.

Un om inteligent nu va produce niciodată tehnologii care să spioneze pe alţii şi pentru a folosi aceste informaţii împotriva celorlalţi deoarece în acest mod se distruge cel mai important lucru din societate: se distruge încrederea.

După cum observi toate sistemele din societate: sistemul politic, sistemul economic, sistemul social şi tehnologiile poartă întotdeauna aceeaşi amprentă. Ele sunt făcute de aşa natură încât societatea să se auto-înrobească şi chiar să se auto-distrugă, de aceea nu este firesc să credem că ele au fost create de oameni în cadrul unei evoluţii naturale.

Ne putem întrebarea firească:
„Dacă oamenii nu au produs aceste sisteme şi tehnologii, atunci de unde le avem?”

Există un răspuns la această întrebare. Acest răspuns pare însă, mai ales pentru cei neinformaţi şi cu o gândire superficială care cred în hazard, de domeniul ştiinţifico-fantasticului. Există o forţă superinteligentă, dar malefică, ce ne-a oferit aceste sisteme şi tehnologii. În consecinţă, ele nu au apărut datorită unei evoluţii naturale, aşa cum percepem mulţi dintre noi, ci datorită unei intervenţii din afară. Aceste sisteme şi tehnologii ne-au fost oferite pentru ca noi să ne auto-înrobim şi eventual să ne autodistrugem.

Această forţă superinteligentă şi malefică are posibilitatea de a planifica sisteme şi tehnologii pe o scală temporară de anvergură foarte mare. Ea poate face planuri pe sute, mii sau chiar sute de mii de ani. Deoarece noi, oamenii, putem face planuri numai pe o scală relativ mică a timpului, în comparaţie cu forţa malefică, percepem toate acţiunile acestei forţe ca fiind rezultatul unei evoluţii sau al hazardului. Ele sunt însă rezultatul unei intervenţii.

Autor: Mihail Ispan