CICLUL COSMIC AL TIMPULUI: Spirala evoluției



Pământul este plat, imobil și infinit. Pe Pământul Plat, Imobil și Infinit are loc un ciclu cosmic al timpului format din două componente principale și anume: ascendență și descendență.

Spiritul uman se află într-un ciclu evolutiv al existenței format din naștere, viață, moarte fizică a trupului și reincarnarea spiritului într-un alt trup. La renaștere, deci la reincarnarea spiritului, ființa umană se află pe un nivel mai evoluat al existenței și deci procesul de evoluție spirituală poate fi văzut ca un proces sub formă de spirală. Acest proces ciclic funcționează până în momentul în care spiritul se purifică și se contopește cu sufletul. În acest moment ființa umană devine atotputernică, omniscientă și capătă libertatea deplină de a trăi. Acesta este ciclul individual de evoluție.

Ciclul colectiv de evoluție are loc în cadrul ciclului cosmic al timpului.

Așa precum spiritul individului progresează prin nașterea, viața, moartea fizică a trupului și reincarnarea spiritului, așa se petrece și cu toate speciile de viețuitoare de pe Pământ, însă la o scară supergigantică. La începutul perioadei de ascendență a ciclului cosmic, se nasc viețuitoare din Pământ, iar pe perioada de descendență a ciclului cosmic speciile de viețuitoare dispar, deci putem spune că speciile de viețuitoare mor.

Pe perioada de ascendență conștiința umanității progresează, iar pe perioada de descendență conștiința umanității regresează. Conștiința umanității urcă în acest fel pe spirala timpului pentru a progresa neîncetat. Această spirală a timpului poate fi denumită a fi spirala evoluției umane. Textele antice vin din trecutul îndepărtat al umanității și au fost transmise sub formă orală și scrisă din generații în generații pe o perioadă extrem de mare de timp. Cu toate că transmiterea acestor texte din generație în generație pe o perioadă extrem de mare de timp a făcut ca unele informații să se piardă sau să se modifice, astfel încât calitatea lor s-a cam estompat, informațiile din aceste texte sunt științifice și foarte consistente în ciuda faptului că ele sunt de-a dreptul uluitoare și total incredibile.

Jainismul, numit tradițional Jain Dharma, este una dintre cele mai vechi religii și filozofii ale lumii având rădăcini în antichitatea extremă și în preistoria Indiei. Jainiștii consideră că jainismul este o știință și nu o religie. Ei spun că fondatorul și primul lor învățător a fost Rishabhanatha care a trăit în ciclul prezent, acum câteva milioane de ani în urmă. Conform textelor jainiste, Rishabhanatha s-a născut într-o familie regală în era în care fericirea era peste tot și nu exista nevoia de a munci deoarece exista un copac divin, numit Kalpavriksha, care îndeplinea toate dorințele.

În lucrarea Chaturvarga-chintamani, Hemadri Pandit, un cărturar indian, se spune că arborele Kalpavriksha era un copac din aur și pietre prețioase. În mod gradual, datorită scurgerii timpului, eficacitatea acestui copac a scăzut ceea ce a făcut ca oamenii să nu mai aibă cele necesare vieții. De aceea ei s-au dus să roage regele pentru a-i ajuta. Rishabhanatha i-a învățat pe oameni mai multe profesii prin care ei să poată să-și câștige existența. El i-a învățat pe oamenii cum să folosească focul, cum să-și pregătească hrana și toate celelalte abilități necesare pentru a putea trăi.

Credința jainistă spune că Rishabhanatha a trăit 8.400.000 de Lakh Purva. 1 Lakh Purva = 7.056 X 10^15 ani(10^15 = 10 la puterea 15). În textele jainiste Rishabhanatha este descris ca având înălțimea de 366 metri. Rishabhanatha este considerat a fi un „constructor de vad” deoarece învățăturile lui ajută la traversarea oceanului format din nenumărate nașteri, renașteri și morți. Se spune că el a petrecut o mie de ani în cumpătare și restricții după care a obținut omnisciența sub un copac banyan. În conformitate cu textele jainiste medievale, Rishabhanatha a practicat asceza timp de milioane de ani. La moartea sa, el a obținut așa numita Moksha prin distrugerea totală a karmei sale astfel încât sufletul lui a fost eliberat de ciclul format din naștere, viață și renaștere. El a murit cu trei ani și opt luni și jumătate înainte de sfârșitul erei a treia aflată pe partea descendentă a roții timpului.

În cosmologia jainistă, ca și în Budism și Hinduism, se spune că Universul și Timpul sunt entități eterne, fără început și fără sfârșit. Timpul este văzut ca o roată cosmică ce se rotește neîncetat. Conform textelor jainiste, în această parte de Univers, există doi eoni și fiecare dintre ei conțin șase perioade de timp inegale între ele. Pe perioada primului eon Universul generează și se află în ascensiune, iar pe perioada celui de-al doilea eon Universul degenerează și se află în declin. De aceea, ciclul timpului, ce poată fi văzut ca o roată, este divizat în două părți sau două jumătăți de ciclu. Prima parte a acestui ciclu este partea ascendentă și se numește utsarpini. Cea de-a doua parte a acestui ciclu este partea descendentă și se numește avasarpini. Utsarpini este o perioadă în care erele se măresc, prosperitatea progresează și fericirea crește.

Avasarpini este o perioadă de declin continuu în care erele descresc și suferința și imoralitatea cresc. Pe perioada ascendentă înălțimea și forma ființelor cresc, în timp ce pe perioada descendentă înălțimea și forma ființelor descresc. Pe perioada descendentă oamenii descresc și ei în înălțime și în formă, iar capacitățile și abilitățile lor spiritualo-intelectuale se diminuează. Cosmologia jainistă spune că actualmente ne găsim în a cincea eră din avasarpini, avasarpini fiind jumătatea ciclului de timp în care are loc declinul. Era actuală este o eră a suferinței, a mizeriei și a declinului. Învățăturile jainiste spun că după era a șasea din cadrul ciclului descendent, avasarpini, Universul se va redeștepta într-un nou ciclu, utsarpini, în care va avea loc ascensiunea. Mai jos îți prezint detaliile despre erele din ciclul jainist al timpului.

1 Sagaropamas este mai mult de 10^210 ani = aprox. 1 Quinquatrigintilliard
1 Quinquatrigintilliard = 10^213
1 Palyopa = cel puțin 10^194 ani

12 luni = 1 an
8.400.000 ani = 1 purvanga
8.400.000 purvangas = 1 purva = 8.400.000² ani = 7.056 X 10^10 ani
1 Lakh Purva = 7.056 X 10^15 ani

Notă adițională:
Denominaţiunile numerelor mari se pot întrebuinţa pe două scări numerice: pe scara lungă şi pe scara scurtă. Scara numerică lungă este folosită îndeosebi în spaţiul eurocontinental, în timp ce scara numerică scurtă este specifică spaţiului anglo-saxon. Până la această dată(2017) oficialităţile române nu s-au hotărât încă ce scară numerică să folosească. Cărţile din colecţia „Foc în Agora” folosesc întotdeauna scara numerică lungă. Exemplu: 1 bilion(pe scara lungă) = 10^12(citește: 10 la puterea 12)
1 bilion(pe scara scurtă) = 10^9 (citește: 10 la puterea 9)

Cosmologia jainistă provine din timpuri foarte străvechi ceea ce face ca ea să prezinte roata cosmică a timpului în forma sa principială, însă este foarte probabil ca detaliile despre această roată a timpului să se fi pierdut. În principiu roata cosmică a timpului are două părți și anume: partea ascendentă și cea descendentă. Atât ascendența cât și descendența nu se petrec perfect liniar și deci în timpul ascendenței se poate să existe și perioade mici de descendență, iar pe timpul descendenței se poate să existe și perioade mici de ascendență. Sintagma „perioade mici” înseamnă în acest context zeci, sute sau chiar mii de ani. Pe perioada ascendentă înălțimea și forma ființelor cresc, iar pe perioada descendentă înălțimea și forma ființelor descresc. Atât creșterea cât și descreșterea în înălțime și în formă a ființelor nu sunt lineare și uniforme astfel încât se poate ca într-un anumit moment istoric să trăiască în același timp atât oameni de înălțimea celor de azi cât și giganți. Aceasta este valabil și pentru plante și animale. Atât pe perioada de ascendență cât și pe cea de descendeță există două ere numite Dushma-Dushma. Între aceste ere există încă o eră în care Pământul se auto-regenerează și în care forța sa de procreație crește. În această eră Pământul produce noi ființe.

Informații din cosmologia jainistă sunt de-a dreptul uluitoare și total incredibile. Ele ne sugerează faptul că într-un trecut îndepărtat au existat viețuitoare supergigantice și oameni supergigantici. Să pornim așadar în marea aventură a cunoașterii pentru a găsi dovezi și indicii prin care să constatăm dacă aceste informații pot fi adevărate. Dacă aceste viețuitoare supergigantice și acești oameni supergigantici au existat ar trebui ca pe planeta noastră să găsim urmele acestora, chiar dacă aceste urme ar putea fi destul de firave din cauza faptului că ele provin din timpuri extrem de îndepărtate. În toată lumea există numeroase legende, mituri și povești care ne povestesc despre uriași, animale și plante care s-au transformat în piatră. În consecință, pentru a descoperi urmele viețuitoarelor supergigantice din trecutul îndepărtat al omenirii este bine să înțelegem ce este fosilizarea.

Fosilizarea este un proces prin care viețuitoare sau resturi de viețuitoare ce au trăit într-o epocă geologică trecută se transformă în fosilă. Fosila este un organism sau un rest de organism de natură vegetală sau animală ce este conservat prin procese naturale. Există mai multe procese prin care un organism sau o parte a unui organism se poate transforma în fosilă. Știința care se ocupă cu formarea fosilelor se numește tafonomia. Există mai multe tipuri de fosile. Cele mai des întâlnite fosile sunt fosilele pietrificate. Tafonomia explică faptul că pietrificarea ar fi o înlocuire a materialului original și încărcarea spațiilor poroase ale materialului original cu minerale. Conform acestei teorii pietrificarea ar fi o combinație a două procese și anume: permineralizarea și înlocuirea. Aceste două procese ar crea o copie similară a exemplarului original. În procesul de permineralizare mineralele dizolvate în apă precum cuarțul, calcitul, pirită și siderit ar umple spațiile poroase și cavitățile exemplarului.

Conform tafonomiei ar exista două tipuri de permineralizare: silicatizarea și piritizarea. Silicatizarea ar fi procesul de petrificare în care materialul organic se saturează cu siliciu. Piritizarea ar fi un proces similar cu cel de silicarizare cu diferența că în loc de siliciu spațiile poroase și cavitățile materialului organic se umple cu fier și sulf. Înlocuirea ar fi al doilea proces de pietrificare și ar apare atunci când apa ce conține minerale ar dizolva materialul solid al unui organism fiind înlocuit de minerale. În muzeele lumii există numeroase fosile pietrificate ale multor organisme vegetale și animale. În acest material nu ne propunem să studiem aceste fosile, ci ne interesează fosilele organismelor gigantice și supergigantice de tip vegetal, animal și uman.

În S.U.A., Canada, Bulgaria, Taiwan, Egipt și în multe alte țări există formațiuni de piatră sub formă de ciupercă. Aceste formațiuni sunt numite ciuperci de piatră sau ciuperci piedestal. Teoria oficială a comunității „științifice” spune că aceste formațiuni au luat naștere prin eroziunea provocată de agenții atmosferici precum ploaia și vântul, prin eroziune glaciară și prin alte altfel de dislocări. Dacă ar fi existat numai câteva formațiuni de acest fel teoria oficială ar fi avut un anumit grad de credibilitate, însă numărul acestor formațiuni de piatră este foarte mare. Mai mult decât atât, aceste formațiuni de piatră seamănă în mod izbitor cu speciile de ciuperci din zilele noastre. Spre exemplu, cea din New Taipei(Taiwan) seamănă foarte bine cu specia de ciupercă Morchella, numită și zbârciog. Ținând cont de aceste considerente, putem denumi teoria oficială, în mod prescurtat, „teoria ploilor și vânturilor inteligente și talentate”.

Mult mai logică este varianta ca aceste ciuperci pietrificate să fi fost într-adevăr ciuperci gigantice din timpuri foarte îndepărtate care în urma unor procese îndelungate s-au transformat în piatră.

Dar să trecem mai departe și să căutăm urmele copacilor gigantici și supergigantici. Înainte de a face acest lucru propun să aruncăm o privire asupra societății noastre și să vedem ce se întâmplă cu arborii foarte înalți. De obicei, așa cum știm cu toții, oamenii au obiceiul să taie copacii foarte înalți pentru a recolta o cantitate cât mai mare de lemn pe care să o folosească în scopuri personale sau de afaceri.

Poporul nativ amerindian al regiunii costiere de nord a trăit de mii de ani în pădurile de Sequoia sempervirescent și în ecosistemele adiacente acestora. Sequoia sempervirescent sunt cei mai înalți copaci și este una dintre cele mai masive specii de copaci de pe Pământ. Acești copaci au o înălțime de aproape 100 de metri, au o grosime a trunchiului de cam 8 metri și pot trăi mai mult de 2.000 de ani.

Spiritualitatea profundă a nativilor amerindienilor, cunoștințele lor vaste despre natură, tradițiile lor și modul lor eficient și autarhic de a trăi permiteau naturii să rămână în echilibru și să se regenereze. Casele tradiționale ale amerindienilor erau de obicei construite din bucăți de lemn căzute din copacii Sequoia și erau privite a fi ființe vii deoarece bucățile de lemn erau trupul Spiritului Naturii care a existat înaintea oamenilor și care a învățat oamenii traiul corect de viață.

Înainte de sosirea euro-americanilor în America de Nord cam o jumătate din suprafața de astăzi a S.U.A. era plină de pădure.

În anii 1.800 când euro-americanii au năvălit în America de Nord, ei au avut nevoie de materie primă pentru casele și pentru traiul lor. A urmat exploatarea forestieră comercială de către companiile care concurau între ele într-un ritm dezlănțuit pentru a se dezvolta. Materialul lemnos a devenit în mod rapid materia primă cea mai importantă pentru industrie. După ce în anii 1.850 în California de nord-vest a fost găsit aur, mii de oamenii au invadat regiunile împădurite cu sequoia sempervirescent din California. Mulți dintre cei ce nu au găsit aur au început recoltarea acestor copaci gigantici în scopuri comerciale. Cherestegii au utilizat topoare, fierăstraie și alte metode pentru a tăia copacii. Dezvoltarea rapidă a tehnologiei din secolului al XX-lea a permis o recoltare și mai rapidă a copacilor. Până în anul 1965, aproape 90% dintre copacii din specia Sequoia sempervirescent au fost masacrați.

Această activitate de masacrare a pădurilor continuă până în ziua de astăzi. Umanitatea pierde în fiecare an circa 20 de milioane de hectare de pădure, deci pierde o suprafață de pădure egală cu suprafața Marii Britanii. Defrișări sălbatice au loc și în România. La începutul secolului al XIX-lea, suprafața României era acoperită într-un procent de 80% de păduri.

În ziua de astăzi(2017) suprafața României este acoperită într-un procent de numai 26% de păduri. Unul dintre cele mai periculoase și zguduitoare efecte ale defrișărilor este reducerea biodiversității planetare și distrugerea habitatelor a multor specii de plante și animale. Multe dintre aceste specii de plante și animale, care dispar datorită defrișărilor, sunt încă necunoscute științei și pot fi specii foarte importante pentru supraviețuirea umanității. Pădurea contribuie la formarea unui sol de bună calitate care poate acumula apa. În momentul în care pădurea dispare, solul se degradează ceea ce conduce la inundații masive. Pădurea extrage dioxidul de carbon și poluanții din aer stabilizând în felul acesta biosfera. Copacii pădurii extrag apa din subteran prin rădăcinile lor și o eliberează în atmosferă.

Când copacii dispar clima devine mai uscată. Copacii absorb radiațiile cosmice protejând astfel animalele și oamenii de aceste radiații. Copacii sunt ființe vii ce au inclusiv o valoare spirituală pentru oameni. Dispariția lor înseamnă mai puțină energie spirituală pe Pământ. Cherestegii au tendința întotdeauna de a tăia speciile de copaci cele mai înalte. În felul acesta, șansele de supraviețuire a acestor specii de copaci scad și în cele din urmă ele dispar. Pe termen lung înălțimea copacilor devine din ce în ce mai mică.

Degradarea ecosistemelor forestiere conduce în cele din urmă la înrăutățirea vieții umanității, iar aceasta conduce pe termen lung, așa cum ne informează și cosmologia jainistă, la micșorarea înălțimii plantelor, a animalelor și a oamenilor.

Aceste informații ne duc la gândul că în trecut au existat copaci mult mai mari decât cei din ziua de astăzi. Să pornim în căutarea copacilor gigantici și supergigantici care au trăit pe această planetă! Pentru a-i găsi trebuie să cunoaștem mai întâi câteva informații.

Celulele plantelor pot fi avea mai multe forme. Ele pot fi de formă rectangulară, rotundă, pătrată sau hexagonală. Fibrele de in, spre exemplu, sunt de formă aproximativ hexagonală.

În imaginea de mai sus structurile hexagonale sunt celulele plantei. Aceste celule au o formă aproximativ hexagonală.

În multe țări ale lumii precum Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Ecuador, Egipt, Franța, Germania, Grecia, India, Indonezia, Israel, Italia, Libia, Namibia, Noua Zeelandă, Arabia Saudită, Sudan, Tailanda, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii există păduri pietrificate. Una dintre aceste păduri pietrificate se află în Parcul Național al Pădurii Pietrificate din Statele Unite ale Americii. Parcul Național al Pădurii Pietrificate se află în districtele Navajo și Apache, în nord-estul statului Arizona. Arealul acestui parc se întinde pe o suprafață de 600 de km pătrați. În acest parc se găsesc multe fosile, în special trunchiuri de copaci pietrificate. Conform teoriei oficiale aceste fosile au o vârstă de cam 225 de milioane de ani. O particularitate demnă de luată în seamă este faptul că unele trunchiuri prezintă suprafețe netede ceea ce denotă faptul că aceste suprafețe au rezultat din tăierea trunchiurilor cu ajutorul unor utilaje precise de tăiat. Nisipul și praful din pădurile pietrificate sunt în fapt talajul fin și superfin rămas în urma fierăstruirii copacilor respectivi. Suprafețele secțiunilor transversale prezintă inele anuale specifice arborilor.

Lemnul pietrificat conține pietre prețioase și semiprețioase precum jasp, cuarț, pirită, opal și altele. Faptul că acești arbori s-au transformat în pietre prețioase și semiprețioase ne duce cu gândul la textele jainiste care povestesc despre copacul divin, numit Kalpavriksha, care ar fi fost un copac din aur și pietre prețioase ce ar fi îndeplinit toate dorințele. În lumina faptului că în pădurile pietrificate există trunchiuri de copaci ce conțin pietre prețioase, existența unui copac Kalpavriksha devine credibilă. Mai puțin credibil devine faptul că acest copac ar fi îndeplinit toate dorințele, însă la o analiză mai atentă chiar și acest lucru poate fi conform cu realitatea. „A îndeplini toate dorințele” poate însemna în acest contex „a te face să te simți bine”, „a te vindeca” sau „a te face fericit”. Civilizațiile antice au folosit puterea pietrelor prețioase care se manifestă prin vibrații pentru a activa energiile spirituale, pentru a înlătura anumite blocaje energetice din trupul uman și pentru a vindeca. În consecință, textele jainiste se referă la faptul că acel copac Kalpavriksha, prin faptul că era din pietre semiprețioase, producea vibrații și iradia energii binefăcătoare pentru oameni. Dar să ne continuăm drumul mai departe pentru a descoperi noi copaci pietrificați.

Turnul Diavolului este un masiv de piatră aflat în comitatul Crook, statul Wyoming, S.U.A. El are un diametru la bază de cam 244 metri, o înălțime de cam 386 metri și un diametru al trunchiului de cam 122 metri. Vârful acestui turn este aproape plat și măsoară cam 55 metri de la est la vest și cam 92 metri de la nord la sud. El este format din coloane de piatră prismatice ce au secțiunea transversală de formă poligonală. Cele mai multe coloane au o secțiune transversală de forma unui poligon cu 5 laturi, însă există și coloane cu secțiunea transversală de forma unui poligon cu 4 și 6 laturi. Cele mai mari coloane au un diametru la bază de cam 1,8 – 2,4 metri ce se îngustează în mod gradual spre vârf ajungând la vârf la un diametru de cam 1,2 metri. Straturile formate din coloanele de piatră sunt cunoscute sub denumirea de „formațiuni tip pește-lance”.

Alte structuri formate din coloane prismatice din piatră, asemănătoare cu cel din Turnul Diavolului, se află în Devils Postpile National Monument din Munții Mammoth(= Munții Mamut) din estul Californiei, S.U.A. și în canionul Garni din Armenia.

Teoria geologilor spune că Turnul Diavolului ar fi un lacolit compus din roci vulcanice și provenit prin intruziune magmatică. Această intruziune magmatică ar fi avut loc acum 40,5 milioane de ani în urmă. Altfel spus, această teorie afirmă că Turnul Diavolului provine din întărirea magmei topite. Alți geologi spun că acest turn ar fi fost un vulcan activ creat prin propria cenușă, lavă și grohotiș. Acest vulcan s-ar fi erodat de-a lungul timpului. Coloanele cu secțiuni hexagonale, dar și celelalte coloane cu secțiuni poligonale cu 4, 5 și 7 laturi, ale acestui turn, spune teoria geologilor, s-ar fi format prin răcirea magmei.

Întărirea magmei fluide produce forme specifice solidificării unui fluid vâscos care sunt de obicei suprafețe ușor boltite cu margini rotunde, însă nu poate produce coloane poligonale regulate și recurente precum cele ale acestui turn. Nici eroziunea magmei întărite nu poate produce forme bine conturate și regulate. Forma Turnului Diavolului arată exact ca aceea a unui trunchi de copac și coloanele cu secțiune transversale de formă poligonală arată ca fibrele plantelor. În consecință, acest turn este în fapt un copac pietrificat. Coloanele acestui turn prezintă urme de exfoliere ceea ce denotă faptul că ele au fost învelite într-o membrană specifică plantelor. Ele se arcuiesc de jos în sus în mod treptat și continuu astfel încât turnul capătă forma specifică a unui copac.

Foarte interesant este faptul că vârful acestui turn este aproape plat ceea ce denotă faptul că acest copac a fost tăiat. Sequoia sempervirescent are o înălțime de aproape 100 de metri și o grosime a trunchiului de cam 8 metri. În consecință înălțimea acestui copac este de 12,5 ori mai mare decât grosimea trunchiului.

Dacă luăm ca bază de calcul raportul dintre înălțimea și grosimea trunchiului specific speciei Sequoia sempervirescent și îl aplicăm copacului pietrificat denumit Turnul Diavolului, care are un diametrul al trunchiului de cam 122 de metri, atunci acest copac pietrificat ar fi avut o înălțime de cam 122 m x 12,5 = 1,525 km. Diametrul trunchiului unui copac din specia Sequoia este de cam 8 metri. În consecință, el este cam de 4 ori mai mare în dimensiune decât înălțimea tăietorului. Dacă luăm acest raport și îl aplicăm Turnului Diavolului pentru a evalua înălțimea celui care l-a tăiat putem spune că înălțimea tăietorului ar fi fost de 122 m: 4 = 30,5 metri.

Observăm că pe planeta noastră au existat copaci gigantici care s-au pietrificat. În acest punct este rațional să ne întrebăm:

„De unde provin pietrele, rocile și stâncile?”

Nu cumva acestea, sau cel puțin o parte din ele, provin din arborii gigantici și supergigantici care s-au pietrificat.

Geologia este știința care se ocupă cu studierea structurii Pământului. O componentă a acestei științe este petrologia. Petrologia se ocupă cu studiul originii, a compoziției, a distribuției și a structurii rocilor. Petrologia spune că există trei grupuri principale de roci: magmatice, sedimentare și metamorfice. Rocile magmatice au apărut prin răcirea și solidificarea magmei sau a lavei. Magma este o mixtură de roci topite sau semi-topite ce se regăsesc sub suprafața Pământului. Lava este rocă topită expulzată de un vulcan în timpul erupției. Rocile sedimentare s-au format la suprafața pământului prin acumularea și cementarea unor fragmente ale unor roci, minerale și organisme sau prin creșterea depunerilor de substanțe chimice și organice în apă. Rocile metamorfice se formează prin procese de transformare a celorlalte tipuri de roci datorită diferiților factori precum presiune și temperatură înaltă. Observăm că petrologia consideră că toate rocile provin prin răcirea și solidificarea magmei sau a lavei, iar magma și lava sunt în fapt roci topite, prin acumularea și cementarea unor fragmente de roci și prin procese de transformare a celorlalte tipuri de roci, însă nu spune de unde provin rocile topite și nici de unde provin acele fragmente de roci. În consecință, petrologia nu spune de unde vin rocile.

În plus, magma și lava sunt fluide vâscoase și solidificarea lor poate produce forme tipice solidificării fluidelor vâscoase, însă solidificarea acestor fluide vâscoase nu poate niciodată să producă forme geometrice bine definite, cu suprafețe netede, asemănătoare cu plantele și nici forme recurente.

Pietrele, rocile și stâncile cu forme geometrice bine definite, cu suprafețe netede, asemănătoare plantelor și care se regăsesc din nou și din nou în forme asemănătoare pot proveni numai de la vegetație pietrificată.

În România se regăsesc mai multe masive stâncoase, printre care: Detunata Goală, Detunata Flocoasă și Coloanele de Bazalt de la Racoș.

Detunata Goală este un areal pe care se află structuri columnare de bazalt interconectate între ele sub forma unui masiv de piatră. Acest masiv de piatră are o înălțime de cam 1.169 metri. Termenul de „detunata” provine de la verbul „a detuna” care înseamnă „a produce un zgomot precum cel al tunetului”, și din faptul că desprinderea de bucăți din cadrul acestei structuri produce la cădere un zgomot asemănător tunetului. Termenul de „goală” din cadrul sintagmei „Detunata Goală” provine de la faptul că aceste structuri stâncoase nu sunt acoperite de vegetație. Detunata Goală se află în domeniul administrativ al comunei Bucium din județul Alba, România. Ea conține coloane de bazalt ce au secțiunea transversală de formă poligonală cu 4,5 și 6 laturi. Aceste coloane sunt arcuite în mod oblic și vertical. Pe arealul din jurul acestui masiv de piatră se află mormane de grohotiș ce provin din desprinderea bucăților de rocă din acest masiv. Roca masivului de piatră conține silicați în procent de 52% și minerale precum feldspați, olivină și piroxeni.

Pe teritoriul administrativ al comunei Bucium se mai află și Detunata Flocoasă. Detunata Flocoasă este un areal cu o suprafață de cca 5 ha. Pe acest areal se află un masiv stâncos cu o înălțime de cam 1.258 metri. Acest masiv stâncos este alcătuit din structuri sub formă de coloane prismatic-hexagonale. Aceste coloane sunt bazaltice și conțin silicați de fier și magneziu, olivină și piroxeni. Termenul de „flocoasă” din cadrul sintagmei „Detunata Flocoasă” provine din faptul că acest masiv stâncos este acoperit în cea mai mare parte a sa cu arbori de molid.

Coloanele de Bazalt de la Racoș este o arie situată pe teritoriul administrativ al comunei Racoș, județul Brașov, România. Această arie are o suprafață de cca 1,10 ha. Aici se află un masiv de piatră ce conține structuri columnare de bazalt interconectate între ele.

Alte masive stâncoase din România cu coloane prismatice asemănătoare se mai regăsesc în Baia Mare, județul Maramureș, în Rezervația Lespezi Igni și în Rezervația de Piatră de la Ilba, comuna Ciocârlău.

Teoria geologilor presupune că cele trei masive bazaltice din România s-ar fi format prin solidificarea lavei. Solidificarea lavei produce forme specifice solidificării unui fluid vâscos care sunt de obicei suprafețe ușor boltite cu margini rotunde, însă nu poate produce coloane prismatice cu secțiuni poligonale regulate în formă recurentă precum cele ale acestor masive stâncoase. Nici eroziunea magmei întărite nu poate produce forme bine conturate și regulate.

De remarcat este arcuirea coloanelor de bazalt de la Detunata Goală specifică trunchiului de arbore din zona în care trunchiul se interconectează cu rădăcina. Ca și în cazul masivului stâncos numit Turnul Diavolului, coloanele de bazalt din cele trei masive stâncose din România au forme prismatice cu secțiuni transversale ce au 4,5 sau 6 laturi specifice fibrelor de plantă. Detunata Goală, Detunata Flocoasă și Coloanele de Bazalt de la Racoș sunt în fapt truchiuri provenite din copaci gigantici pietrificați.

Șoseaua Giganților este o structură din piatră ce conține cam 40.000 de coloane de bazalt interconectate între ele.

Ea se află în comitatul Antrim de pe coasta de nord a Irlandei de Nord și la o distanță de cam 4,8 km pe direcția nord-est de orașul Bushmills. Coloanele de bazalt au uneori înălțimi diferite formând astfel un fel de scări de piatră ce conduc de pe costișă în jos până când dispar și se scufundă în mare. Coloanele de bazalt, în majoritatea lor, au o secțiune transversală de formă hexagonală, însă unele dintre ele au o secțiune transversală de forma unui poligon cu 4,5,7 și 8 laturi. Cea mai înaltă coloană de bazalt este de cam 12 metri în înălțime.

Geologia susține că această structură de piatră formată din coloane de bazalt ar fi rezultatul unei activități vulcanice intense ce ar fi avut loc în urmă cu cam 50-60 de milioane de ani și anume în epoca Paleocenului. Bazaltul topit sub formă de lavă s-ar fi intruzionat prin straturile de calcar formând astfel un platou extins de lavă. După răcirea lavei, ea s-ar fi contractat. Contracția orizontală ar fi produs o fracturare asemănătoare cu cea care se produce la uscarea mâlului. Acest proces ar fi produs crăpături verticale ce au despărțit lava solidificată asfel încât s-ar fi format structuri asemănătoare coloanelor.

Desigur că uscarea mâlului produce fracturarea suprafeței lui în suprafețe mai mici, însă suprafețele produse de această fracturare sunt de forme foarte diverse și nu sunt egale între ele. În consecință, contracția lavei solidificate nu poate produce forme atât de regulate și în mod recurent ca acelea care se regăsesc în Șoseaua Giganților. Formele coloanelor de bazalt sunt asemănătoare fibrelor de plantă și deci Șoseaua Giganților a fost cândva o plantă supergigantică.

Salar de Uyuni sau Salar de Tunupa este cel mai întins deșert de sare din lume. El are o suprafață de cam 10.582 de kilometri pătrați. Salar de Uyuni se află situat în apropiere de creasta Anzilor în provincia Daniel Campos din cadrul departamentului Potosi din sud-vestul Boliviei. Acest deșert de sare se află la altitudinea de 3.656 de metri deasupra nivelului mării. Este acoperit cu o crustă de sare de o înălțime de câțiva metri și este de o platitudine extraordinară. Pe întreaga sa suprafață, diferența dintre înălțimile acestui deșert este de numai cam un metru. Platitudinea sa este atât de excelentă încât ea este folosită la calibrarea altimetrelor.

Altimetrul este un dispozitiv folosit în aviație cu ajutorul căruia se măsoară altitudinea față de un nivel de referință care poate fi, spre exemplu, nivelul mării.

Teoria geologilor spune că Salar de Uyuni s-ar fi format prin transformarea mai multe lacuri preistorice. Acum 30.000-42.000 de ani în urmă, arealul de astăzi al Salarului ar fi fost un lac preistoric numit Lacul Minchin. Acum 13.000-18.000 de ani în urmă sau acum 14.900-26.100 de ani în urmă, depinde de sursa informativă, Lacul Minchin s-ar fi transformat în Lacul Tauca și tot așa mai departe până când, acum 11.500-13.400 de ani în urmă, s-ar fi născut Lacul Coipasa. Acest lac s-ar fi uscat ceea ce a dat naștere la lacurile Poopo și Uru-Uru și la două deșerturi de sare, Salar de Uyuni și Salar de Coipasa. Mâlul lacustru, care s-ar fi amestecat cu sarea și s-ar fi saturat cu apă de mare, s-ar fi uscat ceea ce a produs crăpăturile ce se pot vedea pe suprafața deșertului de sare Salar de Uyuni.

În mod succint exprimat, teoria geologilor spune că structurile recurente și aproximativ hexagonale de pe suprafața deșertul de sare Salar de Uyuni s-ar fi format prin uscarea mâlului lacustru ce a fost saturat de apa sărată. Această teorie este corectă, însă incompletă. Structurile recurente și aproximativ hexagonale s-au format prin uscarea mâlului lacustru îmbibat cu apă sărată datorită faptului că suprafața de sub acest mâl avea această structură. Mâlul uscat și sarea au reprodus structurile recurente și aproximativ hexagonale ce se aflau deja pe suprafața de sub ele. În consecință, sub acest mâl îmbibat cu sare se află o suprafață cu structură formată din hexagoane aproximative și recurente. Această structură, după cum știm, poate aparține numai unei plante, respectiv a unui copac.

Foarte interesant este faptul că suprafața deșertului de sare Salar de Uyuni este foarte apropiată de o suprafață perfect plată.

Notă:
În acest articol folosesc termenul de „supergigant” pentru oamenii care au trăit în era Susam-Susam și care atingeau înălțimi de ordinul kilometrilor. Termenul de „gigant” îl folosesc pentru oamenii care au trăit în celelalte ere și atingeau înălțimi de ordinul zecilor sau sutelor de metri.

Platitudinea aproape perfectă a acestei suprafețe ne indică faptul că ea este rezultatul unei tăieri precise a unui copac de dimensiuni megagigantice. Dimensiunile megagigantice a acestui copac indică faptul că el a fost tăiat de un om supergigantic. Precizia extraordinară cu care a fost tăiat acest copac ne indică faptul că tăietorul a deținut o tehnologie foarte avansată. Copacii gigantici, deci copacii mai mici decât cei gigantici, au fost tăiați mai puțin precis decât cei supergigantici. Pe perioada ascendentă a ciclului cosmic oamenii nu dețin tehnologie. Tehnologia se dezvoltă începând cu era Susam-Susam aflată pe perioada descendentă a ciclului cosmic. Acest aspect ne arată faptul că tehnologia umană nu avansează pe perioada descendentă a ciclului cosmic, ci regresează.

În următoarele rânduri, doresc să efectuăm un calcul evaluativ prin care să aflăm diametrul acestui copac, înălțimea lui și înălțimea tăietorului.

Calcul evaluativ

1. Bază de pornire

. Secțiunea transversală și orizontală a trunchiului de copac(= s) este de 10.582 km pătrați
. Înălțimea copacului este de 12,5 ori mai mare decât grosimea trunchiului său
. diametrul trunchiului de copac este de 4 ori mai mare decât înălțimea tăietorului

2. Necunoscute ce trebuie aflate

. diametrul trunchiului de copac
. înălțimea copacului
. înălțimea tăietorului

3. Calcul

. Aflarea diametrului trunchiului de copac

Suprafața unui cerc se poate afla cu formula:

s = π x r²
s = 3,14 x r² = 10.582 km²
r² = 10.582 km² : 3,14 = 3.370 km²
r = 58 km
d = 2 x r = 116 km

. Aflarea înălțimii copacului(= ic)

ic = d x 12,5 = 116 km x 12,5 = 1.450 km

. Aflarea înălțimii tăietorului(= it)

it = d : 4 = 116 km : 4 = 29 km

Textele antice ale jainismului ne informează că înălțimea maximă a supergiganților din era Susam-Susam ar fi fost de 9,7 km. Din calcului evaluativ de mai sus rezultă o posibilă înălțime a supergiganților de cam 29 km. Informațiile din textele antice ale jainismului s-au transmis din generație în generație prin intermediul graiului și cel al scrisului ceea ce a condus ca informațiile respective să-și piardă mai mult sau mai puțin din consistența lor. În consecință, este posibil ca supergiganții din era Susam-Susam să fi fost mult mai înalți decât înălțimea care se regăsește în textele antice ale jainismului.

Termenul „mesa” este o noțiune din limba spaniolă ce înseamnă „masă”. În engleza americană acest termen înseamnă „deal cu vârful plat”, „munte cu vârful plat”, „platou” și „podiș”. Mesas este pluralul termenului „mesa”. Mesa înseamnă în acest context o formă de relief înaltă care are un vârf plat și pante abrupte.

Mesas se regăsesc în Spania, Sardinia, în nordul și sudul Africii, în India, Australia, România și S.U.A.

„Știința” geologică spune că mesas s-au format prin acțiunea agenților atmosferici precum ploaie și vânt și prin eroziunea orizontală a straturilor de rocă ce au fost ridicate prin exondare. Exondarea este procesul de ridicare a unor straturi de roci sau de pământ prin intermediul mișcărilor tectonice. Se presupune mai departe că diferitele grade de duritate ale rocilor ar fi făcut ca rocile cu duritate mică se se erodeze complet și să rămână numai rocile mai rezistente.

Acest proces se numește eroziune diferențială. Cu alte cuvinte, mișcarea tectonică ar fi ridicat o masă de pământ, iar ploaia și vântul ar fi erodat această masă de pământ astfel încât aceasta s-a transformat într-o mesa. Observăm că oamenii de „știință” vin din nou cu teoria ploilor și vânturilor talentate pentru a explica formarea formațunilor de tip mesa. Este puțin probabil ca ploaia, vântul și eroziunea să aibă talentul de a produce forme asemănătoare unor butuci de copaci în mod recurent. „Știința” academică explică vârfurile plate ale mesas prin eroziune orizontală. Interesant! Eroziunea este atât de inteligentă, după spusele acestor academicieni, încât poate alege să acționeze în mod aproape perfect orizontal. Această teză este însă greu de crezut!

Aceste formațiuni se aseamănă foarte mult cu butuci de copaci supergigantici pietrificați. Observăm din nou faptul că aceste formațiuni au vârful plat ceea ce este un indiciu că în locul acestora au existat copaci supergigantici care au fost tăiați.

„Știința” geologică ne informează că muntele ar fi o formă de relief de mari dimensiuni, în general sub formă conică sau de trunchi de con, care se extinde pe suprafața unui teren limitrof, care este de obicei de natură stâncoasă și care are o înălțime mai mare de 800 de metri. Munții, spune această „știință”, s-ar fi format datorită forțelor tectonice și a activitățiilor vulcanice. Aceste forțe ar fi provocat ridicarea locală a suprafeții pământului ceea ce a dus la formarea munților. Acești munți s-ar fi erodat prin acțiunea apelor curgătoare, a condițiilor climaterice și a glaciațiunilor.

Este interesant de notat faptul că mulți munți par a fi niște butuci de copaci proveniți din ruperea copacului respectiv. Cunoaștem faptul că arborii gigantici și supergigantici se pietrifică. Cunoaștem faptul că majoritatea munților sunt de natură stâncoasă deci pot proveni din pietrificarea copacilor supergigantici. Asemănarea lor cu butuci de copaci proveniți din fracturarea unor copaci este frapantă! Privește imaginile comparative de mai sus! Fracturarea acestor copaci s-ar fi putut produce datorită unor explozii foarte puternice. Textele antice povestesc despre războaie între „zei”.

Oamenii antici îi numeau zei pe giganți deoarece giganții erau foarte înalți, dețineau o tehnologie superavansată și trăiau foarte mult timp. În consecință, în timpul războaielor dintre „zei” s-au produs explozii foarte puternice ce au condus la fracturarea acestor copaci gigantici pe care noi îi numim munți.

Peșterile sunt cavitățile din scoarța pământului care s-au format în mod natural și sunt destul de largi pentru ca omul să poată intra în ele. Ele mai sunt numite și caverne sau grote. Speologia este știința care se ocupă cu studiul și explorarea peșterilor și al mediului înconjurător al acestora. Formarea și dezvoltarea peșterilor se numește speologeneză. Speologia spune că speologeneza ar avea loc pe durata a milioanelor de ani și că peșterile s-ar fi format prin diverse procese geologice precum combinații de procese chimice, eroziunea apei, forțe tectonice, microorganisme, presiune și influențe atmosferice.

Există peșteri ale căror forme interioare sunt de formă tubulară ca spre exemplu cea din Hang Doi, Vietnam, și cea din apropierea orașului Reykjavik din Islanda. Peștera din Hang Doi are o lungime de cam 437 de metri, iar cea din Islanda are o lungime de cam 900 de metri. Speologia explică faptul că aceste peșteri s-ar fi format prin scurgerea lavei.

În peșteri se regăsesc speleoteme, denumite și formațiuni cavernoase. În conformitate cu speologia aceste speleoteme ar fi depozite secundare de minerale ce ar fi derivat din reacții fizico-chimice ale mineralelor primare din roca-mamă. Speleotemele ar fi niște sedimente. Categoriile principale de speleoteme sunt: stalactitele, stalagmitele și coladele. Stalactitele ar fi niște formațiuni cavernoase provenite din scurgerea picăturilor de apă ce conțin minerale dizolvate și care atârnă de plafonul peșterilor. Stalagmitele ar fi formațiuni cavernoase provenite din scurgerea picăturilor de apă ce conțin minerale dizolvate de pe plafonul peșterilor și care se depozitează pe podeaua peșterilor. Termenul de „colada” provine din limba spaniolă și înseamnă „filtrare”, probabil în sensul de „infiltrare”, și „scurgere”. Coladele apar pe pereții peșterilor sub formă asemănătoare nervurilor.

Dacă ne uităm atent în interiorul peșterilor observăm că aceste speleoteme sunt în fapt forme bine definite și recurente ce se aseamănă foarte mult cu rădăcini de copaci. Unele dintre aceste forme sunt din piatră, altele din pietre prețioase. Peșterile tubulare nu se pot forma prin scurgerea lavei deoarece lava este un fluid vâscos și acesta nu poate produce peșteri tubulare de sute de metri. Aceste peșteri pot proveni numai prin înlăturarea, spre exemplu înlăturare prin extragere, a unor forme solide precum rădăcinile copacilor. Desigur că prin aceste peșteri tubulare s-ar fi putut scurge lava în sus și în jos, însă mult mai logic este faptul că aceste peșteri sunt cavități rezultate din extragerea rădăcinilor ce au aparținut copacilor supergigantici. Unele rădăcini au fost extrase prin smulgerea copacului din rădăcină, altele au fost extrase prin acțiuni miniere de adâncime ce s-au derulat în vederea obținerii de pietre prețioase.

În multe țări ale lumii precum: Algeria, Italia, S.U.A., Mexic, Islanda, Turcia, China și multe altele există megaliți zoomorfi. Acești megaliți zoomorfi se aseamănă în forma lor cu diverse animale. „Știința” academică numită geologie presupune că ele s-ar fi format datorită agenților atmosferici precum vântul și ploaia care ar fi erodat stânca până când ea a căpătat forma animalului respectiv.

Este posibil ca unii dintre acești megaliți zoomorfi să se fi format prin eroziune, însă ca toți aceștia să fie formați de ploaie și de vânt este foarte puțin probabil, am putea spune că este chiar imposibil. În multe țări ale lumii există legende și mituri ce povestesc despre ființe ce s-au transformat în piatră. Este posibil ca cel puțin unii dintre acești megaliți să fi fost, în trecutul îndepărtat al planetei noastre, animale în viață.

În foarte multe țări ale lumii precum: Australia, Brazilia, Canada, Germania, Guineea, Hong Kong, Irlanda, Israel, Malaezia, Mexic, Filipine, Polonia, România, Slovenia, Spania, Taiwan, Turcia, Marea Britanie, S.U.A. și Venezuela există megaliți antropomorfi. Acești megaliți antropomorfi se aseamănă în formă foarte mult cu oamenii.

„Știința” academică numită geologie, ca și în cazul megaliților zoomorfi, ne spune că acești megaliți antropomorfi s-ar fi format prin intermediul fenomenelor atmosferice precum vântul și ploaia ce au erodat stânca până când aceasta a căpătat forma unei figuri umane.

Este posibil ca unii dintre acești megaliți antropomorfi să se fi format prin eroziune, însă ca toți acești megaliți să fie formați de ploaie și de vânt este foarte puțin probabil, am putea spune că este chiar imposibil. În multe țări ale lumii există legende și mituri ce povestesc despre giganți ce s-au transformat în piatră. Este foarte posibil ca cel puțin unii dintre acești megaliți antropomorfi să fi fost, în trecutul îndepărtat al planetei noastre, ființe umane gigantice și supergigantice.

Am observat că „știința” academică numită geologie presupune că forțele naturii precum vântul, ploaia și lava ar putea produce în multe locuri și un număr foarte mare de forme asemănătoare cu viețuitoarele. Această „știință” presupune că vântul și ploaia ar produce prin forța lor de erodare mii și mii de forme asemănătoare cu speciile de ciuperci din ziua de astăzi, cu arborii, cu fibrele de plante, cu animalele și cu ființele umane. Ea mai presupune că lava ar putea produce cavități tubulare în scoarța terestră. Această „știință” este doar o operațiune sub steag fals. Sintagma „steag fals” provine din luptele navale și desemnează situația în care o navă arbora steagul inamicului pentru a se putea apropia cât mai mult de inamic în scopul de a deschide focul. În zilele noastre această tactică este folosită în societate. Comunitatea „științifică”, spre exemplu, își scrie pe steagul său termenul „știință” pentru a induce impresia că termenii și teoriile ei sunt științifice, însă toți termenii și toate teoriile ei sunt entități abstracte, semi-adevărate și mincinoase.

În consecință, toate pietrele de pe Pământ sunt semințe, muguri, fructe, părți de trunchi și alte părți ale unor plante pietrificate sau provin din pietrificarea animalelor și a oamenilor.

Să mergem mai departe pe urmele supergiganților și ale giganților. Pentru a observa aceste urme este bine mai întâi să observăm ce activități majore întreprind oamenii din ziua de astăzi. Una dintre aceste activități majore este mineritul. Mineritul este procesul de extracție a mineralelor sau a altor materiale geologice din pământ, de obicei din zăcămând de minereu, zone filoniane, filoane, intercalații sau depozit mineral.

Există două tehnici de minerit: mineritul de suprafață și mineritul subteran.

Prin minerit se obțin materiale ce nu pot fi produse prin procese agriculturale sau prin creare artificială. Mineritul, într-un sens mai larg al cuvântului, include orice extracție de resurse non-regenerabile precum cea de petrol, de gaze naturale și chiar de apă. Extracția de zăcământ minier a fost o activitate realizată încă din timpuri preistorice. Mineritul are de obicei un impact negativ asupra mediului înconjurător, atât pe durata operațiunilor miniere cât și după ce aceste operațiuni au luat sfârșit. Probleme de mediu provocate de minerit sunt: eroziunea solului, crearea de haznale, pierderea biodiversității, contaminarea solului, a apei freatice și de suprafață cu chimicalele folosite și rezultate din procesul de minerit. Uneori sunt defrișate pădurile din vecinătatea minelor pentru a crea astfel spații de stocare pentru reziduurile de steril, moloz și grohotiș. Dispersia chimicalelor folosite și rezultate din minerit pot afecta sănătatea populației locale. Focurile de mină rezultate din operațiunile de minerit pot dura ani sau chiar zeci de ani ceea ce produce pagube masive în detrimentrul mediului înconjurător.

Pentru a extrage cât mai mult material în cât mai puțin timp oamenii construiesc utilaje de minerit, precum excavatoare, din ce în ce mai mari. Cel mai mare excavator din lume, la ora actuală(2017), este Excavator 288 construit de firma germană Krupp, redenumită în ThyssenKrupp. Acest excavator este un excavator cu roată port cupe și costă 100 de milioane de dolari. Atunci când a fost construit, în anul 1978, a fost cel mai mare vechicul din lume. Poate excava 240.000 de tone de cărbune sau 240.000 de metri cubi de pământ steril în fiecare zi, echivalentul unui volum cu suprafața unui teren de fotbal și adâncimea de 30 de metri. Aceste excavator este acționat de 5 oameni.

Multe structuri de pe planeta noastră, pe care geologia le consideră a fi forme de relief, precum deșerturile, canioanele, Wave Rock din Australia, craterele ca spre exemplu cel din Vredefort(Africa de Sud) care este cel mai mare crater din lume și are un diametru de cam 250-300 km, munții în trepte ca spre exemplu cei din Groenlanda, văile precum Goblin Valley din S.U.A, gropile precum Groapa Ruginoasă din România sunt în fapt minele de suprafață create de supergiganți și giganți, iar așa-zisele lacuri de apă sărată, mări și oceane sunt în fapt mine de suprafață inundate create tot de supergiganți și giganți.

Pe lângă minerit oamenii se mai preocupă și cu săpatul de gropi foarte adânci, numite gropi de foraj precum cea de la Kola.

Gaura de foraj de la Kola a fost un proiect „științific” al fostului URSS ce s-a efectuat în Peninsula Kola. Prin acest proiect s-a încercat pătruderea prin foraj la cea mai mare adâncime posibilă. Forajul a început la 24.05.1970 și a pătruns în 1989 până la adâncimea de 12.262 de metri producându-se astfel cea mai adâncă gaură în pământ de pe suprafața pământului. Diametrul găurii este de 23 cm. Proiectul a fost stopat datorită atingerii unei temperaturi de 180 °C care putea să afecteze mașinile, instalațiile și aparatele de forat.

În anul 2009, în Quatar, s-a produs o gaură sub formă de puț petrolier cu o adâncime de 12.289 metri executată de Transocean Ltd., iar în 2011, în Sakhalin(= o insulă în Rusia), încă una cu o adâncime de 12.345 metri executată de Exxon Neftegas Ltd.

Au existat mai multe proiecte de acest gen precum Proiectul Mohole efectuat de S.U.A. prin care s-a încercat penetrarea crustei de mică adâncime din Oceanul Pacific de lângă Mexic, Ocean Drilling Program, Integrated Ocean Drilling Program, International Ocean Discovery Program și German Continental Deep Drilling Program din nordul Bavariei.

Exact ceea ce fac oamenii în ziua de astăzi au făcut și supergiganții și anume au săpat găuri în pământ. Spre deosebire de oameni, supergiganții au reușit să sape gropi foarte adânci în pământ, atât de adânci încât au ajuns la stratul de lavă ce se află în străfundurile Pământului. Supergiganții aveau nevoie de lavă pentru construcțiile lor. Pentru a recolta lava mai bine ei au consolidat marginile acestor găuri cu structuri tronconice în interiorul cărora au introdus conducte prin care se putea extrăgea lava. În acest fel au apărut vulcanii din ziua de astăzi.

Din planeta noastră a mai rămas doar o gaură uriașă cu o adâncime de la nivelul mării de cam 45 de metri. Continentele și insulele sunt în fapt resturile de teren rămase de pe urma operațiunilor de minerit. Noi, oamenii, trăim în fapt pe o haldă de steril și deșeuri provenite din operațiunile de minerit.

În această subsecțiune a acestui articol, cu ajutorul informațiilor anterioare, al logicii și al intuiției, doresc să dezvolt un scenariu al evenimentelor de pe Pământ care au loc pe perioada unui ciclu cosmic al timpului. Voi începe cu era actuală și anume cu era a V-a din ciclul cosmic al timpului. Te rog să reții faptul că evenimentele descrise în acest capitol sunt evenimente ce se derulează pe durate extrem de lungi.

Oamenii din ziua de astăzi, după cum am observat, își distrug propria planetă. Ei poluează aerul și apa, otrăvesc pământul, distrug pădurile, ucid animalele sălbatice și distrug crusta Pământului prin activități de minerit producând găuri de suprafață și de adâncime. Prin aceste acțiuni, mediul ambiant de pe planeta noastră se va înrăutăți din ce în ce mai mult. Aerul va deveni din ce în ce mai poluat, calitatea apei potabile se va înrăutăți ceea ce va cauza boli atât oamenilor cât și celorlalte viețuitoare. Pământul otrăvit va produce din ce în ce mai puțin ceea ce va produce probleme de hrană oamenilor și celorlalte viețuitoare. Activitățile de minerit vor subția scoarța pământului și vor produce găuri în pământ. În felul acesta căldura din straturile adânci ale pământului va putea pătrunde mai ușor până la suprafața pământului și va încălzi tot mai mult teritoriile pe care vor locui oamenii. Găurile de foraj, dar și celelalte activități miniere, vor provoca crăpături în scoarța terestră. Mineritul din jurul continentelor vor micșora continentele din ce în ce mai mult ceea ce va produce în final o suprapopulare a teritoriilor locuite de oameni. Suprapopularea, pe lângă ceilalți factori, va conduce și ea la înrăutățirea condițiilor de viață. Datorită înrăutățirii condițiilor de viață și a instinctului de supraviețuire din oameni, oamenii vor deveni din ce mai agresivi.

Tehnologia va produce arme de distrugere în masă din ce în ce mai puternice. Pentru a supraviețui dar și din lăcomia de a avea cât mai mult, oamenii se vor război între ei ceea ce va fi încă un factor prin care condițiile de viață de pe Pământ se vor înrăutăți și mai mult. Mulți oameni vor muri datorită războaielor și a condițiilor rele de viață. Datorită înrăutățirii condițiilor de viață de pe planetă, oamenii, dar și plantele și animalele, vor deveni din ce în ce mai mici în dimensiune. În momentul în care oamenii vor deveni atât de mici încât rata cu care ei distrug planeta este mai mică decât rata de regenerare a planetei, planeta va începe procesul de regenerare. Acest proces de regenerare al planetei va dura multe miliarde de ani. În cadrul procesului de regenerare a planetei, forțele naturii se vor dezlănțui ceea ce va conduce la cataclisme de o anvergură greu de imaginat. Crăpăturile din scoarța terestră, provocate de găurile de foraj și celelalte activități miniere, vor provoca la rândul lor cutremure de pământ. Supraîncălzirea pământului va activa vulcanii. Activitatea vulcanilor vor produce o încălzire și mai mare a pământului, a apei și a atmosferei. Datorită acestei supraîncălziri, cantitatea de apă, din apele curgătoare și din cele stătătoare, evaporată va crește din ce în ce mai mult ceea ce va produce ploi torențiale și potopuri din ce în ce mai puternice. Diferența dintre temperatura aerului supraîncălzit de la suprafața planetei și cel rece de la altitudini mari va crea furtuni, orcane, huricane, taifunuri, tornade și cicloane. În perioada de la sfârșitul verii, atunci când diferențele dintre temperaturile atmosferice și cele de la suprafața mărilor și a oceanelor sunt cele mai mari, activitatea cicloanelor se va înteți.

Erupțiile subacvatice, cutremurele submarine și de coastă vor produce unde energetice de putere uriașă care se vor propaga prin apele oceanelor ceea ce va conduce la valuri gigantice și la tsunami. Condițiile terestre de viață vor deveni din ce în ce mai greu de suportat ceea ce va conduce la dispariția oamenilor și a multor specii de viețuitoare. Regenerarea pământului va continua. Din străfundurile pământului va ieși la suprafața din ce în ce mai multă lavă. Ploile vor cădea în mod torențial peste această lavă, iar lava se va sfărâmița producând astfel bucăți mici și foarte mici de diferite minerale ce vor intra în componența pământului. Forțele naturii se vor liniști din ce în ce mai mult.

Crăpăturile din pământ vor fi astupate de lava întărită și deci cutremurile de pământ se vor diminua. Vulcanii mici de înălțime vor fi astupați și ei de lavă întărită ceea ce va duce la încetarea activității lor. Odată cu diminuarea activității vulcanice, se vor diminua și activitățile distructive ale atmosferei precum furtunile și cele ale apelor precum valurile gigantice. Suprafața pământului va începe să se răcească și deci cantitatea de apă evaporată se va diminua ceea ce va conduce pe mai departe la diminuarea ploilor torențiale în număr și în anvergură. Puținele plante, care au rezistat acestui șoc al forțelor dezlănțuite ale naturii, vor începe să se înmulțească din ce în ce mai mult. Plantele care vor muri se vor descompune. Descompunerea plantelor va conduce la îmbunătățirea solului. Vulcanii își diminuează activitatea, însă activitatea lor nu încetează. Ei produc încontinuu lavă. Datorită întăriri suprafețelor mari de lavă, suprafețele de pământ, pe care noi le numim continente și insule, se măresc din ce în ce mai mult. Datorită acumulărilor de lavă întărită, crusta planetei crește din ce în ce mai mult în înălțime.

Forțele naturii sub formă de furtuni, uragane, valuri uriașe și cutremure, care de data această există într-o formă mai diminuată, vor amesteca lava fărâmițată cu resturile vegetale astfel încât pământul va deveni din ce în ce mai bun și deci va avea o forță din ce în ce mai mare de a procrea.

Datorită acumulărilor de lavă întărită suprafața crustei de pe planetă va crește până când pe toată planeta va fi numai pământ, iar grosimea crustei terestre va crește cam cu 45 de metri până când va atinge înălțimea stratului de gheață al Atlantidei. Lacurile, mările și oceanele vor dispărea datorită faptului că ele vor fi astupate de pământ.

Deoarece toată planeta este acoperită de un pământ de calitatea excelentă, vor exista din ce în ce mai multe plante și deci vor exista și din ce în ce mai multe plante moarte ce se vor descompune. În felul acesta capacitatea de procreare a pământului crește din ce în ce mai mult. După o anumită perioadă de timp toată planeta va fi plină de plante de diferite dimensiuni. Unele vor fi mici cu o înălțime de doar câțiva centrimetri, alte vor fi supergigantice și vor atinge înălțimi de câțiva kilometri.

Apariția vieții în Univers este o mare enigmă pentru comunitatea „științifică” și nu poate fi explicată de aceasta cu toate că aceasta este foarte simplu de explicat. Comunitatea „științifică” nu poate acest lucru deoarece pornește de la premiza greșită că în Univers ar exista materie moartă și că pământul ar fi materie moartă. Materia moartă, însă, nu poate produce niciodată viață. Nimic, dar absolut nimic, nu este mort în Univers.

Termenii de „moarte” și „mort” sunt termeni intelectualiști, ateiști și religioși prin care se induce frica în oameni pentru a le reduce nivelul de conștiință al acestora în vederea manipulării lor. Adevărul este că pământul este o ființă vie care are capacitatea de a produce viață. Chiar și planeta noastră, care este doar o haldă de reziduuri provenite din minerit, încă mai poate produce viață. Acest lucru a fost remarcat și dovedit în mod experimental de foarte mulți cercetători precum Robert Brown, Georges-Louis Leclerc, Wilhelm Reich, Peter Jones, James Strick și Ignacio Ochoa Pacheco. Acești cercetători au produs ființe minuscule doar cu ajutorul unor monstre de pământ ce au fost îmbibate în apă.

Forța de procreație a pământului va crește atât de mult încât el va începe să producă vietăți de origine animală. La început vor apărea vietăți mici precum microorganisme și insecte, după care vor apărea animale din ce în ce mai mari. În cele din urmă apare ființa umană. Apariţia omului din pământ se regăseşte în Vechiul Testament, în Coran, în credinţa pelasgilor, în mitologia greacă, în mitologia chineză, în mitologia egipteană, în mitologia incaşă şi în credinţa amerindienilor. Multe alte surse scrise sugerează de asemenea că oamenii au apărut din pământ. Există inclusiv indicii ligvistice ce sugerează că omul a apărut din pământ. Atât omul cât şi celelalte hominide sunt cuprinse în genul de hominide denumit Homo, iar noţiunea de Homo este înrudită cu noţiunea Humus care înseamnă pământ. Adam este, conform Bibliei, primul om de pe Pământ. Numele lui derivă din cuvântul ebraic Adamah care înseamnă sol sau pământ. Multe scripturi, mituri și legende precizează tipul de pământ din care a apărut omul: din pământ lutos. Lutul, denumit şi argilă, are o compoziţie chimică asemănătoare cu cea a corpului uman.

Depozitele de lut sunt compuse, în majoritatea lor, din diverse minerale și silicați ce conțin apă în structura lor. Din cauza apei din structura lutului, lutul are o plasticitate foarte mare și de aceea se poate modela ușor. El poate avea culori diferite ce pot varia de la alb, gri, ocru până la roșu-portocaliu închis. Se spune că lutul este o substanţă dotată cu „inteligenţa naturii” deoarece el este întrebuinţat încă din timpurile preistorice în scopuri terapeutice. El fortifică organismul având o putere antiseptică, antitoxică şi bactericidă. Lutul captează, drenează şi elimină impurităţile din ţesuturi, sânge şi limfă astfel încât el este folosit la ameliorarea şi vindecarea mai multor boli. Observăm astfel că lutul este o substanţă care conţine multă energie vitală şi inteligenţă. El este deci un material adecvat din care poate proveni viaţa. Aici trebuie să ţinem seama şi de faptul că acest lut din ziua de astăzi a avut în faza planetară de procreaţie mult mai multă energie vitală decât are el în prezent.

La apariția omului există o varietate foarte mare de specii de viețuitoare. Există foarte multe specii de plante, unele sunt mici, altele sunt supergigantice. Datorită faptului că există multe plante, dintre care multe dintre ele sunt gigantice și supergigantice, în aer va fi mult oxigen și deci acest aer va fi de o calitate excelentă. Vor exista multe izvoare cu apă de o calitate excelentă.

Cea mai mare parte din suprafața planetei este umbroasă datorită copacilor supergigantici. Multe specii de plante, insecte și animale sunt luminiscente și fluorescente astfel încât diverse locuri sunt luminate de lumini colorate în diverse nuanțe, provenite din luminișcența și fluorescența acestor viețuitoare, ceea ce oferă un aspect feeric.

Plantele produc o mulțime de fructe care se coc și cad pe pământ. În consecință, pe pământ există abundență în hrană sub formă de fructe, nuci, ciuperci și multe alte produse vegetale comestibile. Datorită faptului că există abundență în produse vegetale comestibile toate viețuitoarele, de la microorganisme și până la oameni, se hrănesc numai din aceste produse. Datorită calității excelente a aerului, apei și pământului, datorită abundenței în hrană vegetală și a condițiilor excelente de viață, viețuitoarele cresc în înălțime și în formă.

Pe perioada ascendentă a ciclului cosmic nu există vietăți carnivore.

Vietățile carnivore apar pe perioada descendentă a erei Susam-Susam când supergiganții încep să taie copacii. Datorită faptului că rămân mai puțin copaci, numărul de fructe se diminuează, iar copacii tăiați cad pe pământ producând moartea a numeroase ființe. Numeroase cadavre se găsesc peste tot. Animalele, dar și oamenii, nu mai găsesc hrană vegetală în abundență și uneori nu au ce mânca. Foamea face ca animalele și oamenii să se hrănească din cadavrele ce zac pe pământ. Multe cadavre sunt consumate de animale și oameni, iar altele putrezesc. Datorită faptului că hrana vegetală, dar nici carnea din cadavre, nu mai stă la dispoziție, oamenii și animalele care s-au hrănit din cadavre încep să vâneze alte animale sălbatice pentru a-și potoli foamea. Așa au apărut oamenii consumatori de carne și animalele carnivore.

Pe perioada ascendentă a ciclului cosmic nu există nici ciuperci otrăvitoare. Ciupercile fac parte din mecanismul de regenerare a pământului. Ele sunt fabrici de substanțe chimice ce preiau din pământ diferite substanțe pe care le procesează în corpurile lor. După ce mor ele se transformă în humus de calitate. Pe perioada descendentă a erei Susam-Susam oamenii dezvoltă diferite tehnologii care otrăvesc pământul. Ciupercile preiau substanțele chimice din pământ pentru a le procesa și a le transforma în humus. Datorită faptului că în pământ se regăsesc substanțe otrăvitoare, unele ciuperci devin otrăvitoare.

Dar să ne reîntoarcem la perioada ascendentă a ciclului cosmic și anume la punctul în care viețuitoarele încep să crească în înălțime și formă. Oamenii cresc și ei în înălțime și în formă. Durata de viață a oamenilor și a celorlalte viețuitoare crește și ea. În această perioadă preocupările oamenii sunt de natură preponderent spirituală. Cu cât cresc mai mult cu atât li se dezvoltă mai mult capacitățile lor spiritualo-intelectuale și se ocupă din ce în ce mai mult de dezvoltarea lor. În perioada ascendentă a erei Susam-Susam, ei devin supergigantici și ating înălțimi de ordinul kilometrilor. În plus, dețin capacități intelectuale de excepție, superputeri spirituale și abilități extrasenzoriale. Ei dețin următoarele capacități și abilități:

. Aportația, sau aportarea, este abilitatea de a putea trece prin lucruri materiale, de a deveni invizibil ochilor materiali și de a teleporta un obiect.

. Proiecția astrală și mentală este abilitatea de a-și proiecta în mod voluntar corpul imaterial. Ea se mai numește și experiență extracorporală. În cadrul acestei experiențe spiritul (= corpul astral) se desprinde de corpul material însă rămâne legat prin intermediul firelor energetice prin care el este readus în corpul material.

. Percepția conștientă a aurei este abilitatea de a percepe câmpurile energetice ale corpurilor însuflețite și neînsuflețite și radiațiile emanate de acestea.

. Clarviziunea este abilitatea de a achiziționa informații noi în mod direct sub formă de imagini de la fenomenul respectiv și fără a consulta surse informaționale clasice precum cărți, filme etc.

. Clarcogniția este abilitatea de a achiziționa cunoștințe științifico-spirituale direct din biblioteca energetică a spiritului.

. Clargustația sau Clargustativitatea este abilitatea de a percepe, cu ajutorul papilelor gustative și fără contact, gusturile substanțelor din lumea eterică a realității.

. Clarolfacția este abilitatea de a simți mirosuri din lumea eterică și de a căpăta cunoaștere prin simțul olfactiv.

. Clarsenzitivitatea este abilitatea de a achiziționa cunoștințe științifice cu ajutorul trupului senzitiv al spiritului, respectiv cu ajutorul ochiului magic.

. Divinațiunea este abilitatea de a pătrunde cu ochii minții un anumit fenomen.

. Radiestezia este abilitatea de a găsi surse de apă subterane, zăcăminte de metale, petrol, pietre prețioase și obiecte ascunse cu ajutorul simțurilor. Uneori se folosește ca mijloc ajutător o baghetă bifurcată din lemn sau metal sub forma literei „Y” sau sub o altă formă.

. Memoria acurată sau memoria fotografică este abilitatea de a-și aminti, după numai câteva momente de vizualizare, cu o mare precizie și în mod vivace imagini fără a apela la vreun instrument mnemonic.

. Medicina energetică este abilitatea de a se auto-vindeca cu ajutorul energiei astrale din spiritul uman.

. Exorcism este abilitatea de a elimina entitățile negative din spiritul propriu și din spiritul altor oameni.

. Superintuiția este abilitatea de a achiziționa cunoștințe științifice cu ajutorul unei intuiții superdezvoltate fără a apela la dovezile științifico-scolastice, la evidențele din lumea materială, la raționament și la cunoștințe achiziționate de la alți. Această capacitate vine din inconștientul cel mai profund al spiritului uman, din Simțul Simțurilor, din recunoașterea modelelor formelor și fenomenelor și din înțelegerea instinctuală.

. Levitația sau transvectorizarea este abilitatea de a-și ridica corpul propriu sau alte obiecte de la pământ.

. Visarea lucidă este abilitatea de a rămâne lucid pe timpul visului și de a controla și a decide direcția pe care visul trebuie să se dezvolte.

. Mediumnitatea este abilitatea de a comunica cu spiritele din mediul astral.

. Precogniția sau premoniția este abilitate de a percepe evenimente viitoare.

. Profetizarea este abilitatea de a prezice evenimentele din viitor.

. Chirurgia parapsihică este abilitatea de a elimina maladii și dereglări din interiorul sau exteriorul țesuturilor organice în tip scurt prin intermediul inciziei energetice. Energia folosită la incizia energetică vine din interiorul vindecătorului.

. Psihokinezia sau Telechinezia este abilitatea de a influența obiecte materiale pe cale extrasenzorială de la distanță. Prin această abilitatea obiectele își pot muta poziția și se pot influența unele sisteme tehnice și tehnologice.

. Psihometria sau Psihoscopia este abilitatea de a obține informații despre o persoană sau despre un obiect prin atingerea acestora.

. Pirochinezia este abilitatea de a putea manipula focul prin intermediul trupului sau al capacităților extrasenzoriale.

. Vederea de la distanță sau Telestezia este abilitatea de a vedea o țintă îndepărtată sau invizibilă ochilor materiali folosind percepția extrasenzorială.

. Retrocogniția sau Postcogniția este abilitatea de a percepe evenimentele din trecutul personal, cel al altor persoane sau din cel al umanității.

. Telepatia este abilitatea de a transfera informații pe cale mentală și de a percepe informații prin intermediul percepțiilor extrasenzoriale. Telepatia celor din era Susam-Susam, de pe perioada ascendentă a ciclului cosmic, era o telepatie superevoluată. Prin acest tip de telepatie se puteau transmite imaginile tridimensionale ale unui fenomen cu toate caracteristicile sale ce puteau fi percepute de simțurile umane precum formă și culori, sunete, mirosuri, percepții gustative și percepții tactile. Se mai puteau transmite și informații complete despre evoluția în timp a fenomenului respectiv și esența sa. Începând cu perioada descendentă a erei Susam-Susam abilitatea telepatică a scăzut până când oamenii au mai putut transmite infomații în mod telepatic doar sub forma unor imagini bidimensionale, în alb și negru și care erau de obicei numai niște simboluri.

. Ideografia mentală este abilitatea de a imprima imagini mentale pe o suprafață materială.

Datorită faptului că supergiganții din era Susam-Susam, de pe perioada ascendentă a ciclului cosmic, dețineau aceste capacități superputernice și abilități extrasenzoriale, ei nu aveau nevoie de tehnologie. Tehnologia din ziua de astăzi, văzută pe scara gigantică a ciclului cosmic, nu este urmarea evoluției umanității, ci urmarea involuției. Ea este urmarea dorinței intuitive a oamenilor ca prin folosirea materiei oamenii să dețină din nou capacitățile superputernice și abilitățile extrasenzoriale din trecut. Lumea materială, însă, este în fapt numai iluzie. Materia este iluzie! În consecință, oamenii din ziua de astăzi se auto-înșeală crezând că tehnologia, deci folosirea materiei iluzorice, le poate readuce capacitățile și abilitățile superevoluate. Tehnologia aduce cu sine numai niște avantaje iluzorii și multe dezavantaje.

Să luăm un exemplu!

Supergiganții din era Susam-Susam, de pe perioada ascendentă a ciclului cosmic, dețineau abilitatea de clarviziune cu ajutorul căreia puteau achiziționa în mod direct informații noi sub formă de imagini tridimensionale. Oamenii din ziua de astăzi, dorind în mod intuitiv să recapete această abilitate cel puțin în mod parțial, au inventat televiziunea. Cu ajutorul televiziunii se pot trimite la distanță imagini și sunete, însă aceste informații nu sunt nici pe departe atât de complete așa cum le-ai obține prin intermediul clarviziunii. În plus, cu ajutorul televiziunii se pot manipula oamenii. În mod metaforic spus, pentru a înțelege cum televiziunea poate manipula oamenii, ți se arată la televizor un șarpe cu un pește în gură și ți se spune că acel șarpe încearcă să salveze peștele de la înec în loc să ți se spună adevărul.

Datorită faptului că supergiganții din era Susam-Susam, de pe perioada ascendentă a ciclului cosmic, dețineau aceste capacități superputernice și abilități extrasenzoriale, ei nu aveau nevoie de scris. Oamenii din ziua de astăzi, în marea lor majoritate, cred că scrisul ar fi rezultatul unei evoluții, însă ca și în cazul tehnologiei, scrisul, văzut pe scara gigantică a ciclului cosmic, nu este urmarea evoluției umanității, ci urmarea involuției ei. Supergiganții din era Susam-Susam, de pe perioada ascendentă a ciclului cosmic, nu aveau nevoie de scris deoarece puteau transmite informații, într-o formă mult mai consistentă decât prin intermediul scrisului și anume prin intermediul unei telepatii superevoluate. În momentul în care abilitatea telepatică a oamenilor, pe perioada descendentă a ciclului cosmic, a scăzut, oamenii au mai rămas doar cu o abilitate telepatică primitivă prin care puteau transmite doar informații sub forma unor imagini bidimensionale, în alb și negru și care erau de obicei numai niște simboluri. În timp, însă, această telepatie primitivă s-a diminuat atât de mult încât oamenii nu au mai putut transmite informații cu ajutorul telepatiei și au fost nevoiți să recurgă la cioplirea simbolurilor în piatră. Ei le ciopleau în piatră și nu le scriau pe piei, pergamente sau hârtie deoarece simbolurile cioplite în piatră rezistau mult mai mult scurgerii timpului decât cele scrise pe piei, pergamente sau hârtie. Simbolurile sunt mult superioare scrisului. Printr-un singur simbol se putea transmite o întreagă filozofie care, dacă ar fi fost scrisă, ar fi umplut cărți întregi. Cu ajutorul unei litere, însă, nu poți transmite mai nimic. Oamenii, din perioada în care se foloseau simboluri cioplite în piatră, înțelegeau foarte bine aceste simboluri. Înțelegerea simbolurilor aparține inteligenței holistice. Inteligența holistică este acea inteligență cu ajutorul căreia poți înțelege fenomenele în toată complexitatea lor fără a fi nevoie să le divizezi în subcomponentele lor. Prin trecerea timpului, însă, inteligența holistică s-a pierdut și în locul acesteia a apărut inteligența bazată pe fragmentarea fenomenelor. Din ce în ce mai mulți oameni au început să uite semnificația simbolurilor și, în dorința de a transmite mai departe știința lor, s-a inventat scrisul. Scrisul este în fapt o culegere de simboluri fragmentate și exprimă inteligența fragmentară a oamenilor din ziua de astăzi.

Toate entitățile de natură biologică se pot pietrifica dacă stau mult timp în apă. Entitățile de natură biologică conțin foarte multe vase capilare. Un vas capilar este în fapt un tub foarte subțire. În apă se găsesc minerale. Apa împreună cu mineralele intră în entitatea biologică respectivă prin procesul numit „acțiune capilară”. Acțiunea capilară este procesul prin care apa este absorbită prin vasele capilare fără a fi nevoie de vreo altă forță. Entitate biologică se încarcă în acest mod cu minerale ceea ce conduce la pietrificarea entității respective.

Odată cu intrarea în perioada descendentă a erei Susam-Susam oamenii încep să renunțe din ce în ce mai mult la activitatea spirituală și se îndreaptă din ce în ce mai mult spre activități de manipulare a lumii exterioare spiritului. Ei dezvoltă tehnologie extrem de avansată și posedă chiar și tehnologia de terraformare planetară. Pentru a înțelege acest aspect îți voi destăinui câteva informații premergătoare. Pământul este plat, imobil și infinit. Planeta este un teritoriu de pe Pământ pe care se poate dezvolta viața. Pe Pământul Plat, Imobil și Infinit există multe planete, iar între acestea pământul este înghețat și fără forme de viață. Pentru ca să apară viață pe un teritoriu de pe Pământ trebuie să existe un soare care să ofere lumină și căldură acelui teritoriu. Planeta are o atmosferă formată din troposferă, stratosferă, mezosferă, termosferă și exosferă.

Exosfera este stratul atmosferic aflat la cea mai înaltă altitudine unde atmosfera se subțiază și se contopește cu atmosfera cosmică. Atmosfera cosmică este formată din gaze. Deasupra atmosferei cosmice arde un Foc Veșnic. Acest Foc Veșnic este alimentat de hidrogenul care vine din Pământ. Între anii 1970-1989 fostul URSS a produs în cadrul unui proiect științific o gaură de foraj cu adâncimea de 12.262 de metri în Peninsula Kola. În cadrul forajului de la Kola oamenii de știință au constatat că noroiul ce era extras din acea gaură era plin cu hidrogen. În consecință, hidrogenul izvorăște din pământ. Hidrogenul este cel mai ușor element chimic și ușor inflamabil. De aceea, el se poate ridica încontinuu de la sol trecând prin straturile atmosferice terestre și prin atmosfera cosmică ajungând în spațiul Focului Veșnic în care se aprinde și alimentează în acest mod Focul Veșnic.

Astronomia susține că Soarele ar fi o sferă aproape perfectă formată din plasmă fierbinte. Acest lucru nu este deloc adevărat. Soarele este în fapt căldura și lumina Focului Veșnic care pătrunde printr-un spațiu cu densitate foarte mică din cadrul atmosferei cosmice. Supergiganții din perioada Susam-Susam dețineau tehnologia de a crea un spațiu cu densitate mică în atmosfera cosmică așa încât căldura și lumina Focului Veșnic pătrundea prin acest spațiu formând în acest fel un soare deasupra unui anumit teritoriu. Pe acest teritoriu Pământul se încălzea și producea vietăți. Acești supergiganți considerau că planetele create de ei le aparțin. De aceea tot ceea ce exista pe aceste planete putea fi exploatat de către ei. Acesta a fost cazul planetei noastre. Pe teritorul actual al planetei noastre au venit supergiganți extraterești care au terraformatat acest teritoriu. După terraformatare ei au început să exploateze resursele naturale ale planetei. Aveau nevoie de aceste resurse pentru a construi edificiile supergigantice de care aveau nevoie pe planeta lor. După plecarea supergiganților extratereștri, oamenii băștinași au continuat exploatarea planetei. Prin exploatarea continuă a planetei condițiile de viață s-au înrăutățit din ce în ce mai mult ceea ce a produs scăderea continuă în înălțime și în formă a oamenilor, animalelor și plantelor. În momentul în care oamenii au devenit atât de mici încât rata cu care ei distrugeau planeta a fost mai mică decât rata de regenerare a planetei, planeta a început procesul de regenerare. În cadrul procesului de regenerare a planetei, forțele naturii s-au dezlănțuit ceea ce a condus la cataclisme de o anvergură greu de imaginat. Condițiile terestre de viață au devenit din ce în ce mai greu de suportat ceea ce a condus la dispariția oamenilor și a multor specii de viețuitoare. Și ciclul cosmic s-a reluat.

Teoria darwinistă spune că speciile se transformă treptat unele în altele prin interacțiunea diverșilor factori. Această teorie este falsă. Nu formele, deci nu speciile, se dezvoltă din unele în altele, ci spiritul traversează formele de la forme inferioare la forme superioare tinzând să urce din ce în ce mai sus pe niveluri de conştiinţă superioare în cadrul ciclului cosmic al timpului. Prin acest proces spiritul face tot felul de experienţe în universul material, formându-şi astfel o personalitate.

Orice formă de pe Pământ, ca spre exemplu piatra, planta, animalul, omul are în componenţa ei o parte mistică, deci conţine o energie divină pe care o putem numi spirit, şi o parte materială. Spiritul din formă tinde să evolueze. Deci nu forma evoluează, nu speciile se transformă în alte specii, ci spiritul parcuge formele acestui Univers. La început spiritul traversează regnul mineral de la forme care necesită o vibraţie slabă la forme ce necesită o vibraţie superioară. Spiritul devine din ce în ce mai puternic din cauza schimbării ce se petrece în forma sa.

Să luăm, spre exemplu, piatra. Piatra se modifică în timp. Ea işi modifică temperatura şi chiar şi volumul în funcţie de temperatură. Prin modificările pe care ea le suferă, spiritul din ea capătă o vibraţie mai mare şi poate lua o altă formă în regnul mineral, spre exemplu o piatră poate deveni diamant. După ce traversează regnul mineral, spiritul se poate materializa în regnul vegetal. Regnul vegetal necesită o vibraţie superioară în comparație cu cea a regnului mineral pentru că plantele au funcţionalităţi mai complexe decât, spre exemplu, pietrele. Spre exemplu, plantele îşi pregătesc singure hrana din substanţe minerale, apă şi dioxid de carbon în procesul de fotosinteză folosind lumina solară drept sursă de energie. Sigur că şi aici spiritul este nevoit să treacă de la plante primitive la plante ce necesită o vibraţie mai mare a spiritului. După ce a traversat regnul vegetal, spiritul se poate încarna în regnul animal. Regnul animal necesită o vibraţie mai mare a spiritului pentru că animalele, spre deosebire de plante, au o conştiinţă mai ridicată. După traversarea regnurilor: mineral, vegetal şi animal, spiritul se poate încarna în trup de om, formă ce necesită o vibraţie a spiritului foarte mare deoarece omul se situează pe treapta de sus a conştiinţei. Aici, evoluţia formei ia sfârşit şi începe evoluţia efectivă a spiritului. El se reincarnează din nou şi din nou în corp uman până când reuşeşte să atingă treapta cea mai înaltă a conştiinţei umane şi anume nivelul conştiinţei divine. El se reîntoarce la Dumnezeu, încărcat cu experienţele făcute în universul material, deci se reîntoarce cu o personalitate. Aparatele de percepţie ale vieţuitoarelor sunt asemănătoare deoarece aceasta uşurează sarcina spiritului la traversarea acestor forme.

Dumnezeu doarme în piatră, se trezeşte în plantă și învie în animal pentru a se întrupa în om.

28.09.2017
Autor: Mihail Ispan