Cei mai mulți aleg să se adune în gloată și să urmeze ideologia unui lider, deoarece acolo trăiesc iluzia validării, a sprijinului și a protecției. În realitate, liderul nu face decât să se folosească de această validare, de sprijinul și de forța masei pentru a-și impune propriile interese. Astfel, fiecare individ din gloată ajunge să se confunde cu liderul și cu doctrina sa. Încet, dar sigur, omul nu mai știe cine este cu adevărat căci credința viciază identificarea. Își pierde identitatea autentică și ajunge să creadă că este doar un trup de carne, un ansamblu de substanțe și reacții chimice, capabil să acționeze în lume asemenea unui robot programat de lider. Crede că este mintea, îndoctrinată să creadă orbește în lider și în ideologia lui. Se vede pe sine drept robul unui zeu sângeros, o oaie condusă de un păstor prin labirintul unei iluzii ideologice, ori simpla persoană legală născocită de un sistem bolnav, în care mai mult lâncezește decât trăiește.
El nu ajunge niciodată să-și pună întrebarea esențială: „Cine sunt eu cu adevărat? Oare sunt numai trupul carnal, mintea mea, robul unui zeu, oaia unui păstor și simpla persoană legală? Nu cumva sunt mai mult decât atât, un spirit divin îmbrăcat temporar într-un veșmânt carnal, menit să înțeleagă și să experimenteze formele și fenomenele așezate pe tabla infinit dimensională a universului material, cu scopul de a deveni conștiință infinită și de a evada din acest plan material?” Cel care crede fără să-și fi cunoscut vreodată identitatea autentică nu dispune de discernământul necesar pentru a deosebi adevărul de minciună și rămâne cu o singură opțiune: să continue să creadă. Pentru el, credința devine forma supremă și infailibilă de cunoaștere, una care nu poate fi pusă la îndoială, iar orice tentativă de a-i contesta indubitabilitatea este condamnată cu maximă vehemență.
Pentru atrocitățile din lume sunt învinuiți aproape exclusiv liderii, trecându-se cu vederea faptul esențial că masele sunt cele care pun în aplicare direcția ideologică impusă. Liderul formulează ordinul sau îndemnul și exercită presiunea necesară pentru ca acesta să fie urmat. Astfel, el poartă o responsabilitate cauzală și morală, însă actul propriu-zis al executării nu îi aparține. Executantul este cel care deține responsabilitatea faptică a acțiunii, fiind direct răspunzător pentru implementarea ordinului sau a recomandării primite. Justificarea executanților rămâne mereu aceeași: „Eu doar am executat ordinul” sau „Am urmat îndemnul fără să știu care vor fi consecințele”. Această încercare de eschivare nu îi absolvă însă de vină. De nenumărate ori, supunerea oarbă față de ordine și îndemnuri a condus, atât la nivel individual cât și colectiv, la comiterea unor crime odioase. Astfel, pentru atrocitățile lumii, responsabilitatea faptică a execuției revine maselor îndoctrinate și fidele liderilor, iar cauza profundă a acestor fapte se află în credința indivizilor într-o identitate falsă, asumată și consolidată în sânul mulțimii credincioase.
A crede înseamnă a încredința sufletul unei incertitudini. A ști înseamnă a pătrunde certitudinea. A avea credință în soare nu echivalează cu a cunoaște lumina, ci a accepta umbrele drept adevăr. Numai știința, asemenea razelor soarelui, poate risipi iluzia și dezvălui realitatea autentică. Adevărul se arată numai celor care trăiesc complet aliniați cu propria lor identitate autentică. Adevărul, odată recunoscut, deschide calea libertății, iar libertatea aduce bunăstare tuturor.
Autor: Mihail Ispan
