Biblia: În conformitate cu scripturile ebraice și biblia (Vechiul Testament), zeul iudeilor are formă antropomorfă și este cel mai mare blestemător și criminal din istoria omenirii. Acest zeu este și zeul creștinilor și al islamicilor. Evreii ar fi poporul ales de acest zeu cărora le-ar fi promis un tărâm nespecificat, iar creștinii și islamicii sunt slugile evreilor, ceea ce înseamnă că tărâmul promis este format din pământurile pe care trăiesc creștinii și islamicii. Țările creștine au fost deja preluate de către evreii sioniști deoarece aceștia au dreptul de a emite bani în aceste țări. În felul acesta, țările au fost atrase în capcana datoriilor ceea ce a condus la pierderea suveranității lor. În prezent, bancherii sioniști au dreptul de a impune condiții acestor țări. Actualmente, Israelul bombardează cu impunitate țări arabe: Teritoriile Palestiniene (Fâșia Gaza și Cisiordania), Libanul, Siria, Yemenul, Iran. Scopul acestor bombardări este de a pune mâna pe teritoriile lor. În Noul Testament, zeul iudaic s-ar fi transformat în fiul său prin naștere dintr-o virgină, fiu care ar fi fost crucificat de romani, deci de strămoșii europenilor ceea ce înseamnă că europenii sunt acuzați că ar fi comis deicid.
Tradiția creștină: În anul 1499, schitul din munții Neamțului, satul Bisericani, a fost incendiat și distrus de armatele otomane. Călugării de la Bisericani se aflau într-o situație disperată și aveau nevoie urgentă de finanțare și resurse materiale. Singura lor șansă era obținerea unui patronaj domnesc (finanțare de la vistieria țării). În Evul Mediu, o mănăstire nu supraviețuia doar din cutia milei. Ea avea nevoie de miluiri domnești: scutiri de taxe pentru produsele lor, donații de sate, de păduri și iazuri din care să obțină hrană și venituri constante. O minune fondatoare recunoscută oficial îi oferea mănăstirii un statut juridic special, transformând-o într-un loc protejat prin decret domnesc. Acestea au fost motivele pentru care călugării din Bisericani au inventat următorul mit salvator care a devenit tradiție creștină. Tradiția creștină afirmă că în timp ce câțiva călugări sihaștri coborau din munții Neamțului pentru a pleca spre Muntele Athos, deoarece schitul lor fusese distrus de armatele otomane, chipul fecioarei Maria ar fi apărut pe un stejar și ar fi spus: „Nu plecați, căci și aceasta este grădina mea.” referindu-se la locul schitului din Moldova.
Voievozii precum Ștefan cel Mare nu ofereau finanțare doar din simplă generozitate. Când un domnitor finanța o biserică unde se petrecuse o minune, cum a fost mitul inventat de călugării din Bisericani cu apariția Fecioarei Maria, domnitorul își asigura poporul și boierii că domnia sa este binecuvântată direct de Dumnezeu ceea ce îi conferea legitimitate divină în ochii oamenilor. În schimbul banilor, călugării treceau numele domnitorului și al familiei sale în Pomelnicul mănăstirii (fapt care s-a și întâmplat la Bisericani), promițând să se roage veșnic pentru iertarea păcatelor lui și pentru victoriile sale în războaie. Prin urmare, relatarea minunii a fost într-adevăr catalizatorul perfect: a transformat niște călugări refugiați și săraci în beneficiarii unei biserici noi de piatră, sfințită în timpul lui Bogdan al III-lea (fiul lui Ștefan cel Mare), asigurându-le supraviețuirea și dezvoltarea pe termen lung.
Afirmațiile preoților: Trecerea de la ideea că „o curte de mănăstire din Neamț este grădina Mariei” la ideea că „tot pământul românesc este grădina ei” a fost o construcție teologică și națională din secolele XIX și XX. În perioada formării statului național (Unirea Principatelor, obținerea Autocefaliei Bisericii), ierarhii români au căutat simboluri care să unească românii din toate regiunile istorice. Ei au preluat metafora izolată din Neamț și au extins-o la nivel de țară, transformând-o într-un mit identitar. Scopul era de a le insufla românilor mândrie națională și un popor aflat sub o protecție divină, unică în Europa.
Afirmațiile papilor de la Roma: Cel care a transformat această tradiție dintr-o credință locală românească într-o expresie recunoscută internațional a fost Papa Ioan Paul al II-lea. Contextul de marketing politic și diplomatic a fost următorul. Vizita din mai 1999 la București era una de o importanță geopolitică uriașă. Era pentru prima dată de la Marea Schismă din 1054 când un Papă de la Roma vizita o țară majoritar ortodoxă. Papa Ioan Paul al II-lea a fost un diplomat genial și un fin cunoscător al culturii est-europene. Consilierii săi de la Vatican, studiind istoria și folclorul religios al României înainte de vizită, au descoperit legenda de la Bisericani. Folosind această sintagmă (România este grădina Maicii Domnului) chiar în discursul său de pe aeroport, Papa a făcut un gest de o curtoazie extraordinară. El a validat public mitul pe care românii îl iubeau, cucerind instantaneu inimile unei populații care, până atunci, privea Vaticanul cu oarecare reticență istorică. Papa Francisc a vizitat România în 2019, la exact 20 de ani după vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea din 1999. El a folosit expresia „ România este Grădina Maicii Domnului” pe 1 iunie 2019, în cadrul vizitei sale, în timpul unei întâlniri mari cu tinerii și familiile organizată la Iași reconfirmând simbolic gestul lui Ioan Paul al II-lea.
Tradiția nu a apărut din neant. A pornit ca o legendă de supraviețuire a unor călugări speriați de turci, a fost finanțată de Ștefan cel Mare, generalizată de biserica națională și, în final, folosită ca instrument de diplomație ecumenică de către Papă. Dacă privim lucrurile strict prin filtrul realității istorice și geopolitice, eliminând orice construcție dogmatică ulterioară, singura concluzie consecventă din punct de vedere logic este următoarea: sintagma „România este Grădina Maicii Domnului” înseamnă că acest teritoriu este proprietatea unei femei de etnie evreiască, căci Maica Domnului a fost evreica Maria din Nazaret. Aceasta evidențiază o ironie istorică majoră: un mit folosit adesea pentru a stimula mândria națională sau locală se bazează, la o analiză strict rațională, pe dăruirea țării către o persoană dintr-un alt popor.
Realitatea din România: Evreii sioniști și khazarii iudaici au pe agenda lor preluarea pământurilor românești bucată cu bucată. Ei au puterea financiară de a realiza cu succes acest punct de pe agenda lor, căci au o putere financiară extrem de mare, ținând cont de faptul că au dreptul monopolistic de a emite bani. Cea mai mare putere financiară de pe planetă o are Rothschild care afirmă că este evreu sionist. Așa numita Bancă Națională a României nu aparține României, ci familiei Rothschild. Numele adevărat al acestei bănci este Nathan Rothschild Bank (NRB). Rothschild înseamnă în germana veche: scut roșu. În interiorul siglei acestei bănci se află un scut.
Acum vă recomand să studiați următoarele tematici:
Construirea statului Israel de către Rothschild la data de 14 mai 1948, zi în care liderul sionist David Ben-Gurion a citit Declarația de Independență la Muzeul de Artă din Tel Aviv.
Acuzarea poporului român de holocaust.
Înregistrarea tuturor informațiilor sensibile ale tuturor românilor în baza de date ale Mosadului (Institutul pentru Informații și Operațiuni Speciale al Israelului).
Obligarea construirii „Memorialul Holocaustului” din București.
Introducerea disciplinei obligatorii „Istoria Evreilor. Holocaustul.” pentru toți elevii de clasa a XI-a din învățământul liceal și profesional.
Institutul “Elie Wiesel” din România, care „amintește” românilor de holocaustul din România.
Învinuirea permanentă și vehementă a românilor de anti-semitism de la tribune înalte și microfoane puternice.
Denigrarea continuă a personalităților marcante ale românilor și acuzarea acestora de anti-semitism.
Izgonirea din țară a peste 7 milioane de români.
Afișarea cu ostentație a steagului Israelului în Parlamentul României.
Pachetul de legi antiromânești numit legile Vexler prin care se susține comunitatea evreiască și holocaustul prin finanțări masive, iar prin așa-zisa combatere a discriminării se sancționează aspru financiar și penal pe toți românii care susțin personalități marcante ale culturii românești.
Denigrarea culturii și spiritualității românești (exemplu: încercarea de interzicere a portului național românesc).
Autor: Mihail Ispan
